Fără votul parlamentarilor PSD, România s-ar fi confruntat cu un adevărat dezastru! În condițiile în care de la Cotroceni se transmit informații diluate, fără fermitate, iar PNL a fost partidul cu cei mai mulţi absenţi la votul pentru învestirea Guvernului Orban 3, PSD a avut cea mai mare prezenţă.
Fără mobilizarea PSD, România nu ar fi avut un guvern stabil, iar criza politică declanșată de obsedia lui Iohannis și a PNL pentru anticipate s-ar fi adâncit, ceea ce ar fi fost un dezastru pentru perioada actuală când avem nevoie de un Guvern cu puteri depline pentru a limita efectele pandemiei de coronavirus. Paradoxal, PNL e pe ultimul loc la prezență, deşi premierul e liberal.
Dând dobadă de responsabilitate și maturitate politică, PSD şi-a făcut datoria și a salvat, practic, țara. Aleșii social-democrați au mers la vot în Parlament şi au votat pentru învestirea unui guvern cu puteri depline deoarece, în situația de față, nu mai este loc de bătălii politice. Bătălia cu virusul este mult mai importantă!