Marți seara premierul Ludovic Orban a fost întrebat de jurnaști ce răspuns are pentru bolnavii care au nevoie disperată de Siofor și Euthyrox, două medicamente vitale pentru bolnavii de diabet și și cu afecțiuni ale glandei tiroide. Aceste medicamente lipsesc de mai multe luni din farmacii.
„Da, așa e, e cazul Euthyroxului, de exemplu. Și e vorba și de un alt medicament care e folosit, din câte știu eu, pentru diabet. Se caută o soluție pentru a fi suplinit cu o altă moleculă. Aici, Ministerul Sănătății, Agenția Medicamentului caută toate soluțiile pentru a asigura aceste medicamente. Știți foarte bine că ministrul sănătății a emis un ordin tocmai pentru a preveni ceea ce se numește exportul paralel. Din cauza prețului reglementat la medicamente, care la noi e cred că printre cele mai mici prețuri la nivelul UE, foarte mulți aduceau, importau medicamente în România, după care revindeau aceste medicamente către țări în care medicamentele erau plătite la un preț reglementat mai mare. Ministrul sănătății practic a interzis acest export paralel”
Concluzia pentru cei care depind de aceste medicamente nu este deloc încurajatoare, pentru că premierul nu a spus nimic concret și a încheiat în cel mai prăfuit clișeu:
„Căutăm soluții pentru orice situație în care va exista penurie a unui medicament necesar”.
Am văzut deja cât durează găsirea unei soluții, iar asta e de natură să sperie pe toată lumea!