În vederea minimalizării expunerii în afara locuințelor, ca măsură de ajutor pentru seniori, Primăria Mioveni, prin Asociația de Voluntariat "Tineri pentru Mioveni", în baza Articolului 8, din Ordonanța Militară nr.2/2020, vine în sprijinul persoanelor vulnerabile, de peste 65 de ani din oraș, care nu au susținători legali sau vreo altă formă de sprijin din partea comunității.
Bătrânii care se află în imposibilitatea de a se gospodări, cei care locuiesc singuri și nu au nicio rudă în apropiere care să le asigure aprovizionarea cu medicamente și alimente, pot apela la serviciile Asociației de Voluntariat apelând numerele de telefon 0745138476 sau 0744600646.
Pe această cale, adresăm rugămintea tuturor cetățenilor orașului de a ne sprijini în identificarea persoanelor vârstnice din comunitatea noastră vulnerabile și care nu au aparținători legali, contactându-ne la numărul de telefon 0248/260500.
În ceea ce privește proiectele sociale și serviciile oferite familiilor vulnerabile și persoanelor cu handicap, acestea vor fi derulate în continuare de Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei orașului Mioveni.