În scurt timp va fi funcțional un aparat de testare de tip Real Time PCR la Spitalul Municipal Câmpulung. Acesta este cumpărat prin contribuția companiei Holcim, care a donat 55.000 euro și prin eforturile Consiliului Local.
“Într-o săptămână, o săptămână jumătate vom avea un aparat de testare PCR la Câmpulung, cu sprijinul Consiliului Local și al Holcim. Procedurile de achiziție sunt făcute foarte bine, pentru a nu se întâmpla problemele de la Spitalul Județean de Urgență. Înțeleg că acolo există o ofertă pentru tot laboratorul de microbiologie. Cei care vând PCR-ul, în general, nu mai vând celelalte elemente, s-a pornit greșit din start. La Câmpulung avem personal care a început deja programul de formare, care va fi gata până la sfârșitul achiziției aparatului”, a declarat prefectul Emanuel Soare.