,,Primii care vor inventa vaccinul împotriva Covid-19 vor fi părinții care în perioada asta au stat acasă cu copiii!” – este una dintre glumele care a rulat din plin în online, semn că mulți au avut de pătimit în aceste luni. Neavând de ales, părinții a trebuit să se transforme pentru o perioadă în profesor, apoi în asistenți de profesor. A trebuit să-și dubleze copiii mai mici la ore, apoi să facă teme și tot felul de proiecte educaționale, asta pe lângă serviciul pe care mulți l-au continuat la domiciliu. Cine nu a cedat nervos, are mari șanse să o facă de aici înainte: urmează vacanța de vară, plus incertitudinile legate de valul doi al pandemiei.
Mihai Coteț, vicepreședinte PNL Pitești: ,,Le-am făcut copiilor toate mofturile posibile și imposibile, de la jocuri de familie, până la gătit împreună”
Vicepreședintele PNL Pitești, Mihai Coteț, este ceva mai norocos. Copiii fiind mari, nu a avut multă bătaie de cap în privința lecțiilor online. În schimb, a trebuit să umple golul care altădată era ocupat de socializarea cu prietenii și colegii.
,,Din fericire, copiii mei sunt mai mari, deci misiunea a fost mult mai simplă din punct de vedere al cursurilor online. S-au descurcat singuri. Marea lor problemă a fost lipsa socializării. Când ai 16, respectiv 18 ani, e important să te întâlnești cu colegii și prietenii, nu doar să te auzi la telefon sau pe laptop. A fost mai greu să le ocup timpul cu ceva, în așa fel încât să-i ținem lângă noi în casă, să nu iasă afară, în contact cu ceilalți. Le-am făcut toate mofturile posibile și imposibile, de la jocuri de familie, până la gătit împreună.”
Emoții mari are pentru Daria, fata cea mare, care va susține în curând examenul de Bacalaureat.
,,Este o perioadă foarte stresantă pentru ea în ideea în care, pentru o lună, nu am avut decât incertitudini. Nu doar că nu se știa nimic, dar se lansau pe piață și multe zvonuri și informații contradictorii. Unii spuneau că nu se va mai susține examenul de Bacalaureat, alții că acesta va consta în media anilor de liceu… Am simțit o tensiune și o încordare în ideea în care nu știau ce o să facă. În plus, în prima lună, nu s-au mișcat pe online nici profesorii. Apoi, când au început cursurile online și au luat informația din surse mai informate, lucrurile s-au mai reglat. Cel puțin acum știe că va susține examenul de Bacalaureat. Oricum, presiunea este foarte mare, pentru că Bacalaureatul este un examen foarte important. Socializarea pentru ei era un mod de relaxare. Nu e vorba că poate mergeau la un film sau făceau mișcare, pur și simplu discutau mult despre modul în care văd lucrurile, examenele, viitorul… Își împărțeau din informații și experiențe. Faptul că nu pot vorbi face to face, alimentează constant stresul.”
În privința admiterii la facultate, lucrurile sunt mult mai clare: ,,Daria a fost deja acceptată la Universitatea din Manchester, pentru că vrea să meargă pe științe biomedicale, zona de cercetare genetică. Are nevoie doar de examenul de Bacalaureat, să îndeplinească anumite condiții de notă. Dacă le îndeplinește, este ca și acceptată la Universitate, la Biomedical Sciences.”
În privința lui Damian, fiul mai mic, ,,lucrurile sunt mai simple: trece clasa a X-a. Sportul l-a ajutat cel mai mult, a făcut multe activități în casă și în curte. În plus, studiind mai mult pe partea de informatică, perioada asta i-a prins bine.”
Simona Bucura Oprescu, deputat PSD: ,,Băiețelului meu îi este foarte dor de copii, abia așteaptă să înceapă grădinița”
Chiar dacă perioada aceasta s-a tradus prin mai mult timp petrecut împreună cu fiul ei, deputatul PSD Simona Bucura Oprescu declară că abia așteaptă revenirea la viața normală. Potrivit acesteia, școala online nu se compară cu cea tradițională, iar copiilor le este dor să fie din nou împreună.
,,A fost o perioadă complicată și pentru părinți și pentru copii. Lecțiile online nu au ținut loc nici de educator, nici de profesor, nici de schimbul de emoții și cunoștințe care se face în mod clasic. Și nu țin loc nici de comunitate, căci copiii sunt atașați de colegii lor. Mie mi-a fost foarte greu în perioada asta și băiețelulu meu îi lipsește grădinița. Abia așteptăm să reîncepem. Am fost la țară, am avut șansa asta să avem un loc unde să mergem și copilul să aibă curte. Am avut ore online în fiecare zi. Am participat la ele și vedeam cum copiii se bucură că se revăd. Se salutau, se întrebau ce fac, își spuneau ce dor le este unul de celălalt… Cel mic a fost la țară, unde a avut șansa să stea cu bunicii și în bună parte și cu mine, pentru că am avut activități mai puține, ședințe online. Este o situație care nu poate dura la nesfârșit. Profesional, și noi vom trece pe activitate obișnuită, iar copilul nu poate sta tot timpul cu bunicii, deci are nevoie de o formă de educație făcută într-un loc adecvat. E plăcut să explorezi natura, să cânți, să desenezi, am făcut lucrurile acestea, s-a simțit foarte bine, însă este nevoie de mai mult decât atât.” ne-a declarat deputatul PSD.
Potrivit acesteia, e nevoie ca măsurile de relaxare să se ia în mod ceva mai alert pentru că o cale de mijloc este necesară la acest moment.
,,Am înțeles și etapa asta de distanțare socială, dar lucrurile trebuie să se îndrepte către o cale de mijloc. M-am uitat cu atenție de la început la modelul suedez, unde lucrurile au fost tratate diferit față de noi și, cu toate acestea, nu au avut rata îmbolnăvirilor mult mai mare. Cumva a fost un model care a funcționat. Învățământul online poate fi o soluție temporară, nu una a la long. Pe de altă parte, ideea că atingem sistemul de învățământ din România cu bagheta magică și de mâine vom putea lucra online, iarăși este nerealistă. Sunt o mulțime de componente în care ne încurcăm, de la faptul că efectiv tabletele sau laptopurile respective nu există, până la conexiunile de internet insuficient de bune și, nu în ultimul rând, factorul uman; ne dăm seama că sunt copii în grija bunicilor, care nu știu să utilizeze un astfel de sistem. Sunt întrebări cărora trebuie să le găsim răspunsuri realiste și să înțelegem că nu vom putea merge așa la infinit. La urma-urmei, fiecare dintre noi suntem pregătiți pentru ceva. Am încercat să improvizăm ceea ce fac în mod normal cadrele didactice, dar tot iprovizație este. În plus, nimic nu înlocuiește socializarea reală și acel sentiment că aparții unei comunități. Băiețelului meu îi este foarte dor de copii, abia așteaptă să înceapă grădinița.” ne-a mai mărturisit deputatul Simona Bucura Oprescu.
Cristina Ghineț, avocat: ,,Sincer vă spun, mi-a fost și îmi este foarte greu. Și copilului la fel”
Dincolo de calitatea de vicepreședinte al PNL Pitești, Cristina Ghineț este avocat. Ați spune că avocații au bani, că lor le este ușor. Ei bine, nu! Vă vine să credeți sau nu, și avocații sunt oameni!
,,Eu am biroul acasă și a trebuit să-mi întrerup în nenumărate rânduri activitatea profesională pentru a lista teme, a le scana, a le trimite pe platforma care uneori merge, alteori mai dă rateuri. Zoom-ul nu a funcționat întotdeauna. Eu am casa mai mare, am și o curte, dar sunt colege avocat care stau la bloc și care sunt disperate că nu mai știu ce să facă cu copiii. Pe de altă parte, m-am gândit cu groază la părinții care sunt de la țară, care nu au laptopuri, tablete sau internet. Cum au rezolvat ei cu copiii în perioada asta, nu știu! Toată lumea s-a gândit la bătrâni, să-i lase două ore afară, dar la copii nu s-a gândit nimeni! Copiii au stat, bieții, închiși în casă ca la pușcărie. Nu vreau să știu ce au făcut cei care au doi copii și au mai avut și serviciu în perioada asta! Sincer vă spun, mi-a fost și îmi este foarte greu. Și copilului la fel. Făcea jiu jitsu, făcea dans sportiv și, brusc, dintr-un copil cu activități, care socializa, s-a trezit că trebuie să stea în casă. Sper ca din toamna asta să revenim cât de cât la normalitate!” ni s-a confesat avocata Cristina Ghineț și cred că nu ne-a mărturisit nici pe sfert experiențele trăite. E drept, nici eu nu am intrat în amănunte, căci la câte cohorte de sfinți am pomenit cu toții în perioada asta, când cădea ba internetul, ba Zoom-ul, ba copilul avea ore fix când pe tine te-a convocat șeful în ședință… probabil că în cer s-a sughițat fără oprire.
Bogdan Ivan, președinte PRO România Argeș: ,,Acum zece minute am terminat de jucat ȚOMAPAN”
Lunile acestea nu au fost tocmai ușoare pentru Bogdan Ivan, președintele PRO România Argeș. Cu doi copii la școală și un bebe mic, nu este așa de simplu!
,,Din punct de vedere școlar a fost greu, pentru că trebuia să avem tehnica necesară pentru doi copii și aici trebuie să aduc o critică Guvernului pentru că a introdus obligativitatea acestor cursuri fără să se asigure că toți elevii au acces la tehnica necesară. Este evident – și sunt și statistici în sensul acesta -, că cel puțin 50% dintre copii nu au avut cum să ia parte la aceste cursuri online, pentru că nu au avut acces la ele. Am văzut că la un moment dat ministrul Educației a spus că părinții trebuie să asigure tehnica copiilor. Cu ce bani?! Atunci am realizat că ministrul Educației cumva trăiește pe altă lume. Chiar și mie mi-a fost dificil să asigur tehnica necesară. Ca orice familie, avem un laptop în casă și doi copii, și atunci a trebuit să fac eforturi financiare pentru că orele se desfășurau în același timp.
Mulțumesc lui Dumnezeu că am niște copii responsabili. Fiul meu mai mare este în clasa a VI-a, iar fiica mea în clasa a II-a. Ambii au avut cursuri online. S-au descurcat fără probleme. Am urmărit pe Kinderpedia evaluările profesorilor. Nu a trebuit și nu sunt adeptul acelui tip de activitate de a sta la spatele copilului.” ne-a declarat Bogdan Ivan.
Deși admite că perioada asta i-a unit și mai mult pe toți membrii familiei, abia așteaptă să revină la viața normală. Și el, și copiii.
,,Noi suntem o familie numeroasă, avem trei copii, părinții au venit în permanență pe la noi. Perioada asta a fost un răgaz. În acest moment, fiică-mea mă pupă… A fost o perioadă extraordinară pentru că mi-am petrecut foarte mult timp cu familia, ne-am apropiat și mai mult.Am redescoperit jocurile copilăriei. Acum zece minute am terminat de jucat ȚOMAPAN. Cu fiul meu am un campionat de FIFA, toți avem oră de sport zilnic, pentru că dacă stăm în casă, trebuie să ne mișcăm. A fost o perioadă frumoasă, dar care sper să se termine, pentru toți avem nevoie de socializare, mai ales copiii.”
Simona Brătulescu, secretar de stat: ,,Soțul și mama au preluat toată această responsabilitate cu copiii și școala la domiciliu”
Simona Brătulescu a fost numită secretar de stat pe lângă Cancelaria Primului Ministru tocmai în ajun de pandemie. După izolarea la domiciliu survenită episodului în care parlamentarul Vergil Chițac a fost depistat pozitiv, a intrat din nou în pâine.
,,Am lucrat în toată această perioadă, 7 din 7. Soțul și mama mea au preluat toată această responsabilitate cu copiii și școala la domiciliu. Aici, la București, noi am încercat să ne strângem toate forțele ca să gestionăm această stare de pandemie. După ce s-au relaxat măsurile, noi ne-am încordat și mai tare căci am reluat partea de audiențe și multe alte activități pe care le făceam în mod normal.” ne-a declarat Simona Brătulescu.