Instituția Prefectului Argeș informează că situația epidemiologică din județ, conform datelor DSP, se prezintă după cum urmează:
-persoane aflate în carantină: 0;
-persoane aflate în izolare (anchetă epidemiologică): 449;
-persoane externate la cerere: 360;
-persoane internate în spital: 530 (dintre care 15 la ATI);
-persoane vindecate: 880;
-persoane diagnosticate pozitiv: 2814;
-persoane decedate: 103.
Decese 100-103:
Deces 100: Femeie, 78 de ani, internată pe 08.07.2020 la SJU Pitești, secția Medicală II, transferată la Spitalul Municipal Câmpulung. Decedată pe 23.07.2020 la Spitalul Câmpulung. Comorbidități: diabet zaharat, obezitate morbidă, insuficiență cardiacă, fibrilație atrială, macroadenom hipofizar;
Deces 101: Bărbat, 73 de ani, internat pe 21.07.2020 la Spitalul Municipal Curtea de Argeș, decedat pe 24.07.2020 în același spital. Comorbidități: diabet zaharat tip 2, HTA;
Deces 102: Bărbat, 76 de ani, internat pe 17.07.2020 la Spitalul Municipal Curtea de Argeș, transferat la Spitalul Colentina București, unde a decedat pe 24.07.2020. Comorbidități: HTA, boală cardiovasculară, boală renală, neoplasm pancreatic metastazat;
Deces 103: Bărbat, 46 de ani, internat pe 02.07.2020 la Spitalul Orășenesc Mioveni, secția Boli Infecțioase, transferat la Spitalul Colentina București, unde a decedat pe 23.07.2020. Fără comorbidități cunoscute.
Instituția Prefectului Argeș informează că verificările în mijloacele de transport în comun, în complexele comerciale și în zonele aglomerate continuă. Astfel, polițiștii, jandarmii, polițiștii locali și pompierii argeșeni au verificat respectarea prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Vă amintim că puteți sesiza și dumneavoastră neregulile în ceea ce privește aplicarea măsurilor de protecție sanitară la linia telefonică TELVERDE- 0800800165. În același timp, Instituția Prefectului face apel către argeșeni să respecte cu strictețe regulile de protecție sanitară: purtarea măștii de protecție, păstrarea distanței fizice și igiena mâinilor.
În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au verificat 575 de persoane aflate în izolare. Totodată, au fost controlate 91 de societăți comerciale, 312 persoane legitimate și 157 de autovehicule verificate, în cadrul acțiunilor punctuale. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 103 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 13.500 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
În urma acțiunilor de control efectuate în cursul zilei de ieri, jandarmii au aplicat 3 amenzi, în valoare de 1500 lei și 12 avertismente, persoanelor care nu au purtat masca de protecție în spațiile închise.
Pompierii argeșeni au verificat 72 de societăți comerciale și 880 de persoane fizice. Dintre acestea din urmă, 51 au fost surprinse că nu respectau masurile de protecție individuală în spații închise și au primit avertismente.