În contextul în care evoluția pandemiei este una care nu ne permite relaxarea, transmit guvernului României să facă eforturi pentru a continua dotarea spitalelor cu aparatura necesară și să asigure stocul de medicamentație. Este nevoie de o politică inteligentă în zona personalului medical, mai ales în zona ATI. Cred că asistenții medicali și medici de diferite specialități ar trebuie să beneficieze rapid de pregătirea necesară pentru a crește numărul specialiștilor în această zonă. Primesc tot mai multe semnale că personalul medical este într-o situație tot mai gravă, pentru că a trebuit să lucreze permanent. În acest ritm, fără un al doilea val de specialiști, sistemul sanitar riscă să colapseze, ceea ce ar fi un dezastru.
Este nevoie și de o campanie socială mult mai inteligentă. Măsurile – amenzi, amenzi, amenzi, internare cu forța – nu sunt suficiente. Din contră, au dus la efectul advers, în care a apărut valul negaționist. Nu românii sunt de vină, ci felul în care guvernul a comunicat și a acționat! Carantinarea anumitor județe sau localități nu va avea efectele scontate. Cetățenii trebuie să învețe cum să se ferească de contaminare, nu să fie închiși precum animalele!
Populația trebuie să fie informată cum să poarte măștile, cât timp să le poarte și să aibă acces facil la ele. Cât mai trebuie să așteptăm ca măștile să ajungă la persoanele cu venituri mici, care sunt cu precădere în mediul rural? O mască purtată timp îndelungat și mai multe zile este periculoasă!
S-a impus purtarea măștilor fără să se asigure stocul necesar!
Este un haos total în gestionarea pandemiei, atât din punct de vedere medical, cât și social și economic! Guvernul a acționat ca și cum țara se află în război, nu într-o confruntare cu un virus despre care se știe prea puțin, iar reacțiile guvernanților, precum cea mai recentă a lui Ludovic Orban, care îi îndemna pe oamenii care nu au bani să cumpere măști să pună…ceva pe față pentru a-și acoperi nasul și gura sunt halucinante!