Luna aceasta, CNAIR va lansa o nouă licitație pentru autostrada Pitești-Sibiu. Aceasta face referire la secțiunea din munte aflată între localitățile Cornetu – Tigveni. Valoarea contractului este de un miliard de euro (4,78 de miliarde de lei), fiind cel mai mare contract de infrastructură licitat vreodată în România. Având în vedere valoarea record a contractului, este de așteptat ca lupta pentru această secțiune să fie una pe viață și pe moarte și să dureze ceva vreme. Spre comparație, pentru lotul 5 câștigat de Astaldi, cu o valoarea de aproape trei ori mai mică, licitația s-a finalizat abia anul acesta, după aproape trei ani de evaluări și de război al contestațiilor!
Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni are o lungime de 37,4 kilometri. Alături de secțiunea 2, acest lot este unul dintre cele mai dificile din autostrada care va uni Muntenia de Ardeal, întrucât va fi construit în zona de munte. Cornetu – Tigveni va fi al patrulea tronson scos la licitație, după secțiunea 1 Sibiu – Boița, câștigată de austriecii de la Porr, secțiunea 5 Curtea de Argeș – Pitești, adjudecată de italienii de la Astaldi și secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș, încă fără constructor.