Un program electoral pe care îl prezinți cetățenilor reprezintă contractul pe care îl faci cu aceștia. Ei investesc în acest contract încrederea și banii lor, tu te achiți de proiectele cu care te-ai angajat. La finalul contractului, vii în fața oamenilor și prezinți, punct cu punct, cum te-ai onorat de atribuțiile asumate. Din păcate, contractul dintre actuala administrație și piteșteni este… aproape nul! Aproximativ 90% dintre proiectele propuse, fie ele mici sau de amploare, nu au fost duse la bun sfârșit! Și cu toate acestea, aproape aceeași administrație vine astăzi cu un lot nou de promisiuni, reformulate, reîmpachetate, reluate și adăugite, pentru impresia artistică.
,,Da, am trădat interesele unui partid pentru că am pus deasupra interesele comunității mele"
,,Patru ani cât am fost viceprimar, m-am luptat cu morile de vânt. Am sperat, în mod evident, într-un upgrade natural al PSD. Nu am avut cu cine! Am încercat să schimb lucrurile din interior, doar că mai trebuia și… interiorul să vrea asta. Și interiorul… nu a vrut! Ca atare, cu atribuțiile retrase una după cealaltă, m-am concentrat pe ceea ce știam mai bine: lucrul cu proiectele pe fonduri europene, comunicarea cu cetățenii, rezolvarea promptă a problemelor punctuale ale acestora și transparentizarea acțiunilor Primăriei Pitești. Au fost patru ani plini, muncă 24 din 24 de ore uneori, 7 zile din 7. Alegerea pe care am făcut-o, surprinzătoare pentru unii, pentru mine a fost cât se poate de firească: i-am ales pe cetățeni. Da, am trădat interesele unui partid pentru că am pus deasupra interesele comunității mele, pentru care am muncit în ultimii patru ani." declară Sorin Apostoliceanu.
Acesta a enumerat proiectele pe care actuala administrație a Piteștiului s-a angajat să le rezolve în echipă, dar a finalizat prin a le rata pentru că… echipa nu a mai avut un cuvânt de spus, ci doar un mic grup de interese.
CE AU PROMIS, CE NU AU FĂCUT!
►Parc industrial pe 130 de hectare
În privința CET Sud, de 17 ani terenul ar fi fost disponibil, dacă administrația ,,Pendiuc" nu ar fi reușit ,,performanța" să falimenteze Termoficarea, iar terenul să fie pus gaj. Și acum 10 ani se putea face parc industrial, numai că primarul Piteștiului și cel din Bradu se certau pe teren. În 2015, Primăria Pitești deja câștigase în instanță procesul pentru teren. De atunci și până acum, pe cele aproximativ 70 de hectare pe care nu există litigii ce implică suprapuneri de teren, nu s-a făcut absolut nimic. În privința CET Nord, 4,2 hectare sunt disponibile din 2009! În 2017, conducerea primăriei își amintește că parcă ar merge acolo un parc industrial, dar… uită la fel de repede. Așadar, două posibilități, două rateuri!
►Pod nou peste râul Argeș
În 2019 – Primăria Piteşti, includea în buget aproximativ 310.000 lei pentru proiectare. Nici acum nu s-a făcut! Așadar, nici măcar aspectele birocratice nu au fost puse la punct!
►Centura de Vest a Piteștiului
A trebuit să vină Guvernul PNL ca să deblocheze lucrurile. Centura se află acum în licitație pentru studii de prefezabilitate și fezabilitate, urmează să se desemneze câștigătorul.
►Modernizare Stadionului ,,Nicolae Dobrin"
După patru ani, abia acum s-a ajuns la stadiul în care un studiu de fezabilitate a ajuns în mapa Companiei Naționale de Investiții. Pe lista de sinteză, să ne înțelegem!
►Multe parcări supraterane și subterane:
-Parcare supraterană la Spitalul de Pediatrie;
-Parcare supraterană etajată la Școala Gimnazială ,,Al Davila";
-Parcare supraterană etajată la Poșta Craiovei
Niciuna nu s-a făcut! Ba că e nevoie de mulți bani, ba că oamenii din zonă nu vor… Adică e nevoie de mulți bani în contextul în care îngropăm miliarde într-un centru nou al Piteștiului, la 10 ani de la modernizare, deși nu era o prioritate! Și oamenii nu vor, deși toți se plâng că au nevoie de parcări ca de aer!
►Introducere transport călători zona metropolitană
Care zonă metropolitană?!
►Achiziția a 60 de autobuze electrice și amenajarea de stații de așteptare
Sorin Apostoliceanu s-a ocupat de acel proiect pe fonduri europene. Mai trebuie doar ca Ministerul Dezvoltării să dea drumul licitației.
►Reabilitarea Străzii Trivale: pavaj vechi, iluminat public, piste biciclete
Doar zona dintre biserică și Cornul Vânătorului s-a reabilitat. Cum? Au scos granitul care dădea tot farmecul zonei și au turnat asfalt! Sorin Apostoliceanu abia l-a determinat pe primar să facă pistele pentru bicicliști.
►Anvelopare, consolidare blocuri
Nici măcar una bucată bloc nu a fost anvelopat de actuala administrație!
►Modernizarea sistemului de iluminat public
Nici urmă! ,,Când i-am amintit primarului de lămpile cu leduri, mi-a adus drept argument că la Craiova ar fi fost nu-știu-ce licitație cu cântec și a închis subiectul. Până și comune modeste din Argeș au iluminat cu led. La noi… nu se poate!" spune Apostoliceanu.
►Modernizarea Parcului de agrement din Pădurea Trivale
Zero! Doar locurile de joacă modernizate!
►Realizare piste pentru biciclete
Se vor face la anul, pe fonduri europene. Sorin Apostoliceanu a lucrat și la acest proiect. ,,Am insistat în ultimii patru ani în această privință, domnul primar nu a catadicsit să facă două decât frânturi de piste, fără nicio continuitate sau în bătaie de joc, trăgând o dungă pe trotuar." spune candidatul PNL la Primăria Pitești.
►Reabilitarea Pieței Prundu
Piața Prundu este și acum un dezastru ecologic. Colcăie șobolanii prin părăgineala de acolo!
►Piață desfacere produse agricole
Un fiasco total! Piața de gross de lângă Bowling s-a tradus printr-o amenajare de vreo câteva miliarde și zero comercianți. Sorin Apostoliceanu a avertizat de atunci că zona aleasă este absolut nefericită.
►Modernizare, reabilitare, transport și distribuție agent termic
Nimic! Nu a vrut să audă nici măcar de varianta atragerii de fonduri europene, deși pe vechea rețea se înregistrează pierderi, pierderi care sunt astăzi în facturile piteștenilor.
►Inițiere procedură spital metropolitan
O promisiune care a murit din fașă și despre care nici măcar nu s-a mai amintit pe parcursul celor patru ani!
►Promisiunile cu pasaje au fost specialitatea casei:
-Pasaj rutier suprateran Craiovei-Târgul din Vale
-Pasaj rutier Lânăriei-Petrochimiștilor
Nici măcar birocrația nu este pusă la punct!
►Modernizare/reabilitare baza sportivă Prundu
Și acum baza sportivă Prundu este un dezastru total! Română de Fotbal, mai interesată decât administrația locală, a venit în întâmpinare cu o finanțare.
►Modernizare, reabilitare Strada Depozitelor
E prea scumpă – este concluzia la care ar fi ajuns edilul Piteștiului.
►Extindere cimitir Sf. Gheorghe, etapa a III-a
Nu s-a reușit, terenul vizat face subiectul unui proces.
►Construirea a 300-400 locuințe sociale
Abia acum, cu chiu cu vai, se dau în folosință un bloc de locuințe: 56 de apartamente la blocul C3 de lângă stadionul ,,Nicolae Dobrin"
►Alte proiecte care au rămas doar pe hârtie:
-Recondiționare cămin nefamiliști de pe Strada Căminelor și transformarea în locuințe sociale;
-Expertizare seismică a blocurilor de locuințe construite până în 1976;
-Construire Complex sportiv preuniversitar;
-Achiziții imobile;
-Centru de zi pentru persoane fără adăpost și femei abuzate;
-Spații pentru animalele de companie