În perioada 18 – 24 septembrie, Primăria Mioveni va distribui măşti de protecţie pentru familiile şi persoanele defavorizate de pe raza orașului, aflate în evidența Direcției de Asistență Socială.
În conformitate cu prevederile art. 1 din OUG nr. 78/2020 se acordă gratuit un set de 50 de măşti de protecţie pentru următoarele categorii:
a) persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social- venit minim garantat;
b) persoanele din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei;
c) pensionarii sistemului public de pensii a căror valoare este de maxim 704 lei inclusiv, aferent lunii mai 2020;
d) persoanele încadrate în grad de handicap grav sau accentuat, care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale prevăzute de art. 42 şi 58 din Legea nr. 448.
IMPORTANT!
Distributia măștilor se va face la Primăria Mioveni – Casa Căsătoriilor, în ziua de vineri, 18 septembrie pentru beneficiarii de venit minim garantat și pentru persoanele din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, iar în intervalul 21 – 24 septembrie, pentru pensionarii cu venit minim și pentru persoanele încadrate în grad de handicap grav și accentuat.