,,<Penala primăriță Lasconi> – acolo se încadrează, conform legii 50, art. 3, litera b – s-a apucat să construiască o ușă de termopan în holul primăriei fără niciun fel de autorizație și fără avizul de la monumente, clădirea primăriei fiind de patrimoniu. Ba, mai mult, șterge și comentariile de pe facebook în care atragem atenția asupra acestui lucru. Sictir!” – este mesajul dur și cam ireverențios pe care un fost candidat la Primăria Câmpulung din partea Partidului Alternativa Dreaptă, Marius Dumitrescu, l-a scris pe pagina personală. Postarea a generat atâta vâlvă încât primărița, care inițial semnalase pe pagina sa decizia de a monta o ușă de termopan în primărie, a dat delete la anunțul cu pricina.
,,Lucrul bun e la nouă luni, nu înțeleg ce atâta grabă…”
Dumitrescu susține că primărița ar fi pasibilă de ,,amendă penală sau închisoare” pentru că nu a avut aviz pentru montarea ușii într-o clădire care este de patrimoniu. Am încercat (ba chiar am și reușit) să o sunăm pe doamna primar pentru un punct de vedere, dar probabil că a fost foarte prinsă și nu a reușit să răspundă.
Deși vâlva creată a fost destul de mare, fosta vedetă PRO TV a preferat să se țină la distanță, pe principiul… mersul pe burtă e mai sănătos uneori. În schimb, au luat poziție cetățeni care îi apreciază activitatea și consideră că e de preferat un primar care face deși poate nu a respectat toată birocrația împovărătoare, decât unul care doarme pe el. Spun… ,,poate”, pentru că dispute mari sunt și în jurul normelor legale care ar reglementa intervențiile de acest gen.
,,Și mie, ca părelolog, mi se pare o tâmpenie. Trebuia întâi înființată o comisie de specialitate, cu vreo 5, 7 membri (musai număr impar), cu secretară și 2, 3 referenți de specialitate, apoi era nevoie de un studiu de fezabilitate, după care membrii ăia din comisie să se scarpine în cap și pe unde le mai vine lor și să zică <nu există temei legal> sau <nu există soluție tehnică> sau <hai să modificăm un pic la caietul de sarcini, că nepotu’ nu se încadrează la condițiile d-acolo>… După care, zic că era musai încă un studiu de fezabilitate, se știe din istoria de 30 de ani că orice studiu de fezabilitate e bun numai dacă toată lumea primește câte un comision. În plus, e tradițional, împământenit, că lucrul bun e la nouă luni, nu înțeleg ce atâta grabă… Da, proastă mișcare a făcut că a montat ușa aia. Doamne, pe câți i-a văduvit de activitate că a trântit-o așa, dintr-o dată, fără să anunțe că are de gând să distrugă patrimoniul cultural. Norocul ei că e o ușă care poate fi dată jos oricând, fără daune nici de structură, nici de fațadă, nici de stucatură sau vreo pictură. Dar, deh, legea e lege…” comentează Dan Ungureanu, un ,,părerolog” destul de familiarizat cu birocrația din administrație.