Primăria comunei Suteşti (nume predestinat) din județul Vâlcea este executată silit de o trupă de lăutari din Satu Mare. Cu nouă ani în urmă, lăutarii au participat la un eveniment sponzorizat de primărie, iar onorariul nu le-a fost plătit.
Soluția găsită de primărie pentru plata datoriei este scoaterea la vânzare a singurelor două microbuze școlare ale localității. Aceste microbuze transportă zilnic 140 de elevi. Primaria Sutești s-a comportat exact ca un tată bețiv care bea alocația copiilor. Bețiv și iresponsabil! Pentru că a amânat să plătească datoria, aceasta a cumulat penalități mai mari decât onorariul negociat. Suma inițială a fost de 25000 de lei, iar acum a ajuns la 520000 lei!
,,Avem 140 de copii la şcoala gimnazială din localitate şi probabil că mulţi vor alege să meargă la şcoli din localităţile învecinate unde au transport asigurat. Oamenii au aflat despre această situaţie şi vă daţi seama că sunt foarte revoltaţi, însă nu avem alte posibilităţi să achităm datoria“, a declarat primarul din Suteşti. Din păcate, aceasta este realitatea. Este o datorie care în momentul de faţă este de 5,2 miliarde de lei vechi către nişte lăutari din Satu Mare care au cântat la Ziua Comunei în 2013. Au fost aduşi pe un contract cu un onorariu de 25.000 de lei, dar care nu a fost achitat la timp de administraţia de la acea vreme, astfel că s-a ajuns la această sumă foarte mare pentru posibilităţile bugetului local.
Procesul s-a terminat definitiv în 2019 şi s-au mai făcut de atunci anumite plăţi către această trupă, dar nu avem cum să achităm toată datoria. Am încercat să ajungem la o înţelegere şi să plătim eşalonat, dar au spus că vor toţi banii deodată astfel că executorul a scos la licitaţie bunuri ale primăriei – utilaje şi maşini, între care şi cele două microbuze pe care le avem pentru transportul elevilor din localitate“, a declarat primarul din Suteşti, Alin Dumbravă.
2 comentarii
Păi dacă ați fi mai informați , trebuia să scrieți că aceeași Primărie sub același domn primar Stănescu a pierdut și Căminul Cultural din centrul comunei , chiar lângă noua clădire a primăriei este !
Suntem cam departe de zona dv folclorică, nu cunoaștem detaliul, dar vă mulțumim pentru precizări!