„Trebuie să modelăm cadrul legislativ care să fie favorabil tuturor categoriilor vulnerabile, iar femeile să fie susținute și promovate, să aibă șanse egale pe piața muncii, să poată deveni lideri dacă merită și să se bucure de protecție socială adecvată”, a declarat Cristina Chiriac, președinta CONAF, la dezbaterea „Împreună pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați”.
Concret, propunerile Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) privind recomandarea unei cote de participare a femeilor în boardurile companiilor controlate de stat, reducerea vârstei de pensionare pentru femeile cu trei copii sau mai mulți și acordarea unor stimulente fiscale pentru a le atrage în activitate sunt deja pe agenda de lucru a autorităților și a politicienilor, a declarat Cristina Chiriac.
„Este un moment istoric pentru România când toate forțele politice s-au reunit pentru a corecta deficiențele. Am pornit de la o discuție tematică în luna februarie, pe care am avut-o cu doamna ministru Gabriela Firea la sediul Ministerului Familiei și Egalității de Șanse, unde am discutat problematicile care ne frământă: reprezentarea femeilor în boardurile companiilor la care statul este acționar majoritar. Apoi, am avut în luna aprilie o discuție aplicată cu premierul României, Nicolae Ciucă, în care am descris provocările, problemele și oportunitățile economice și sociale care ar rezulta din aplicarea unor măsuri venite pentru a sprijini egalitatea de gen”, a spus Cristina Chiriac.
Într-o primă etapă, consideră președinta CONAF, este necesară adaptarea legislației la modelul european, care ar avea efecte pozitive în economie și societate.
„Primul pas este nevoia de a modela cadrul legislativ, astfel încât să introducem recomandarea ca cel puțin o treime dintre membrii consiliilor de administrație la care statul este acționar majoritar să fie femei. Este un model aplicat deja în Germania, dar nu numai. Reprezentarea femeilor în companiile private este mult mai bine aspectată, poate și datorită aplicării principiilor de guvernanță corporativă modernă, care recomandă poziționarea femeilor în funcții de conducere executivă și în boardul companiilor”, a declarat Chiriac.
Președinta CONAF consideră că recomandarea de a introduce o cotă de 30% în favoarea femeilor în boardurile companiilor statului are o logică economică și un argument statistic: România are cea mai ridicată pondere de de femei absolvente STEM (abreviere pentru știință, tehnologie, inginerie și matematică) din Europa Centrală și de Est, de 43%.
Propunerea CONAF a fost susținută de ministrul Gabriela Firea, care a declarat că o implicare mai mare a femeilor în luarea deciziilor este una dintre direcțiile principale de acțiune asupra cărora se concentrează ministerul Familiei și Egalității de Șanse.
„Legislația în privința egalității de șanse între femei și bărbați a evoluat în ultimii ani, dar nu suficient, sau nu cât să ne numim europeni cu adevărat și la acest capitol. În instituțiile statului există foarte puține femei la nivel de conducere, la nivel de decizie, în timp ce în mediul privat s-au făcut progrese. De aceea, vom discuta cu Ministerul de Finanțe modificările legislative propuse privind stabilirea de cote de gen, după modelul implementat deja în alte state europene, prin modificarea OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice”, a spus Gabriela Firea.
„Suntem egali în drepturi, trebuie să fim egali și în șanse. Una dintre reformele care va echilibra balanța de gen este cea referitoare la guvernanța corporativă. Selecția membrilor din Consiliile de Administrație ale societăților de stat va avea la baza în primul rand competențele, iar selecția aleatorie, subiectivă, va fi diminuată, sperând ca până în 2026 să fie, chiar, eliminată. Guvernul României și prim-ministrul Nicolae Ciucă susțin egalitatea de șanse activ, inclusiv prin programe dedicate antreprenoriatului feminin, iar programul Women in Tech urmează a fi deschis aplicantelor în această vară”, a afirmat George Agafiței, Consilier de Stat.
Stimularea natalității și economiei
Introducerea în legislație a unor măsuri de susținere financiară a mamelor cu mai mulți copii și acordarea unor beneficii, inclusiv la pensionare, ar susține natalitatea, ar încuraja femeile să muncească și ar stimula firmele pentru a le angaja.
„Știm că de 20 de ani vorbim de spor natural negativ. În fiecare zi se nasc mai puțini copii. Desigur, sunt explicații multiple, problema este complexă, însă repercursiunile în timp sunt dramatice. Trebuie să corectăm, gradual, în timp, problemele, să stimulăm rata de angajare a femeilor cu mai mulți copii. Însă multe companii nu angajează femei care au mai mult de trei copii, considerând că acestea nu ar putea face față programului, că vor cere concediu medical pentru îngrijirea copilului”, a declarat Cristina Chiriac.
În esență, CONAF a propus legiferarea unui stagiu diferit de cotizare pentru pensionare pentru mamele cu cel puțin trei copii, care să beneficieze de reducerea cu 6 ani a vârstei de pensionare. Pot beneficia de reglementare și mamele copiilor adoptați. În plus, CONAF recomandă adăugarea a câte un an în plus începând cu al patrulea copil. CONAF mai propune acordarea unui supliment financiar, compensator, pentru imposibilitatea urmării unei vieți profesionale la nivelul dorit și în acord cu contribuția lor demografică la securitatea socială. Măsura se aplică deja, cu succes, în Spania.
„Propunerile CONAF nu au doar efecte asupra încurajării natalității. Într-un scenariu optim descris de compania de consultanță McKinsey, în care femeile ar fi încurajate și sprijinite să intre în câmpul muncii, și ponderea lor în forța de muncă ar urca de la 43% la 52%, până în 2030 economia României ar putea crește anual cu 8,7%, un plus de 27 de miliarde de dolari pe an”, a spus Cristina Chiriac.
„Principalul motor al acestui potențial de creștere a economiei este intensificarea participării femeilor în forța de muncă, iar soluțiile sunt deja aplicate în Uniunea Europeană: introducerea de beneficii fiscale pentru mame, inclusiv prin reducerea valorii taxelor sau impozitelor plătite de mamele cu mai mult de trei copii”, a mai explicat Cristina Chiriac.
Președinta CONAF a adăugat că membrii Confederației sunt conștienți că măsurile ar putea fi aplicate mai târziu, din cauza problemelor mari ale economiei și ale deficitului bugetar excesiv, care limitează posibilitatea luării unor măsuri imediate, însă trebuie să pregătim prevederi legale pe modelul european, care pot fi aplicate în anii viitori.
Gabriela Firea a declarat că în discuțiile cu Ministerul de Finanțe, Ministerul Familiei și Egalității de Șanse a inclus și modificări legislative privind introducerea de beneficii fiscale pentru mame, inclusiv prin reducerea valorii taxelor sau impozitelor plătite de mamele cu mai mult de trei copii și recunoașterea perioadei de creștere a copilului drept stagiu de cotizare.
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF)…
…este cea mai puternică confederație din România ce reunește interesele antreprenorilor în spiritul european al egalității de gen, egalității de șanse.
CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care promovează și susține antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și international.
CONAF a luat ființă ca urmare a necesității de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business.
CONAF are în componența sa 2 federații, 10 patronate, 5 asociații, 19 sucursale și peste 3.000 de companii.