România e o țară nespus de veselă. Practic, România pare că nu există, ea fiind un fel de republică inventată de Nenea Iancu Caragiale la o halbă de bere. Absurdul de la alții e normalul de la noi. Dacă aflăm ce se întâmplă la noi în două zile, trebuie să acceptăm că e normal, altfel murim de nervi.
Adunate, întârzierile în 24 de ore ale trenurilor din România, înseamnă câteva luni. Normal.
Iată cum arată parlamentarismul la noi. Deputatul AUR Dumitru Focșa îl amenință cu bătaia pe deputatul PSD Alfred Simonis. „Bă, nesimțitule, valutistule!” îi strigă Focșa lui Simonis. Răspunsul pesedistului: „Dispari de aici. Mă-ta e valutistă, porc ce ești!” Parlament provine de la verbul a parlamenta, adică a dezbate. Așa parlamentează la noi domnii deputați, ca la ușa cortului. Normal.
O fată suplă, de meserie dansatoare la bară în Italia (într-un club numit Bulli&Pupe One) este angajată fără concurs funcționară principală la secția Mecanizare a firmei de asfaltări a primăriei Iași. Întrebată de reporteri despre situație, se stropșește la aceștia și le zice scurt la revedere. E normal.
Un fost ministru, care a gestionat miliarde de euro, e hoț dovedit de justiție, iar când e condamnat fuge din țară. O școală doctorală a serviciilor scoate pe bandă rulantă doctori politicieni cu teze plagiate. La un meci internațional de hochei, echipei României i se cântă imnul… Ținutului Secuiesc. Normal, pentru că cei mai mulți jucători sunt secui.
Aceste lucruri se întâmplă cotidian în România și – în absurdul lor – par a fi normale dacă nimeni nu se prea mai scandalizează. Trăim doar în țara veselă a lui Urmuz și Caragiale. Absurdul râde de noi și noi de el.
