181
În cursul zilei de astăti *25 mai), polițiștii locali din cadrul Compartimentului Activități Comerciale, au efectuat verificări la florăriile din Pitești. Aceștia au vizat modul în care proprietarii florăriilor înțeleg conceptul de… comerț civilizat, precum și modul în care respectă suprafețele stabilite în baza acordurilor eliberate de Primăria Municipiului Pitești.
Au fost verificate un număr de 15 societăți comerciale, fiind aplicate 6 sancțiuni contravenționale, conform legislației în vigoare.
,,Cele mai multe verificări au fost efectuate în zona Mobilux, unde comercianții nu respectau suprafața aprobată. Menționăm că polițiștii locali din cadrul compartimentului, vor efectua acțiuni și în perioada următoare, în vederea depistării și sancționării celor care nu respectă normele legale, privind activitatea de comerț pe domeniul public.” se precizează într-un comunicat de presă transmis de către Poliția Locală Pitești.