Spedition UMB, cel mai mare constructor din România după cifra de afaceri, şi-a anunţat intenţia de a rezilia contractele de infrastructură pe care le are în derulare în condiţiile creşterilor foarte mari de preţuri la materiale şi la utilităţi.
Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, a avut joi o convorbire la telefon cu Dorinel Umbrărescu, potrivit unui anunţ publicat pe site-ul instituţiei.
„Reprezentantul UMB Spedition a reconfirmat că a depus la CNAIR o solicitare de încetare amiabilă a contractelor doar pentru că doreşte să se înscrie în termenul legal oferit de OUG 64/2022, care permite ca, în cazul în care ambele părţi sunt de acord, constructorul să nu suporte consecinţele unei rezilieri obişnuite. Constructorul a precizat că în condiţiile actuale de creştere a preţurilor la materiale şi utilităţi se află în imposibilitatea finalizării contractelor. Acesta a dat asigurări că nu intenţionează să renunţe la contractele încheiate cu CNAIR, ci doar să se asigure că firma sa va beneficia de prevederile noilor modificări legislative privind formulele de ajustare a preţurilor”, se arată în informarea de pe site-ul CNAIR.
Umbrărescu este unul dintre constructorii prezenți pe șantierul Drumului Expres Craiova – Pitești. Chiar dacă demersul lui Umbrărescu pare doar o chichiță administrativă, lucrările la șoseaua de viteză sunt în pericol să fie mult întârziate sau chiar stopate, spun specialiștii.