De la 1 august 2022, pachetul de țigări se va scumpi treptat, iar fumătorii ar putea să plătească, pentru început, cu 60 de bani mai mult pentru un pachet cu țigări. Nici celelalte produse asemănătoare nu au fost uitate de către guvernanti.
Acciza pentru lichidul care contine nicotină se va majora cu peste 12% în perioada următoare, iar pentru tutun încălzit, acciza poate crește și cu 35%.
„În vederea respectării cerinţei prevăzute la art. 10 alin. (2) din Directiva 2011/64/UE şi pentru a fi evitată declanşarea acţiunii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor (infringement) împotriva ţării noastre, se propune creşterea nivelului accizei totale pentru ţigarete, începând cu 1 august 2022, de la 563,97 lei/1.000 ţigarete la 594,97 lei/1.000 ţigarete, precum şi adoptarea unui nou calendar de creştere graduală a nivelului accizei totale pentru ţigarete ţinând cont de necesitatea respectării legislaţiei unionale în domeniul produselor din tutun, securizarea veniturilor bugetare şi asigurarea predictibilităţii fiscale necesară sectorului. Ţinând cont că potrivit art. 343 alin. (5) din Codul fiscal, acciza specifică pentru ţigarete se determină pe baza preţului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, a procentului legal aferent accizei ad valorem şi al accizei totale, precum şi faptul că începând cu data 1 august 2022 va creşte nivelul accizei totale pentru ţigarete, se impune actualizarea nivelului accizei specifice pentru ţigarete. În ceea ce priveşte procentul legal al accizei ad valorem aplicat asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum, se propune diminuarea acestuia cu un punct procentual pe an, începând cu 1 august 2022, astfel că acesta va fi de 10% în anul 2025. Se propune majorarea cuantumului accizei minime pentru ţigarete datorate, de la de 97% din nivelul accizei totale pentru ţigarete la 100% din nivelul accizei totale pentru ţigarete prevăzut în anexa nr. 1.” se arată în noul Cod fiscal.
Ministerul de Finanţe propune majorarea nivelului accizelor pentru tutun şi băuturi alcoolice, având în vedere că nivelul accizelor pentru aceste produse nu a mai fost actualizat de la rescrierea Codului fiscal.
„Ţinând cont de faptul că pentru produsele din tutun prelucrat supuse accizelor armonizate a fost stabilit anterior un calendar de creştere graduală a nivelului accizelor, precum şi similitudinea dintre această categorie de produse şi tutunul încălzit, se propune stabilirea unui tratament similar pentru produsele din tutun încălzit, prin introducerea unui calendar de creştere graduală a nivelului accizelor pentru aceste produse. Totodată, pentru egalitate de tratament în ceea ce priveşte taxarea produselor supuse accizelor nearmonizate, se propune majorarea nivelului accizelor şi pentru lichidul care conţine nicotină prin instituirea unui calendar de creştere graduală a accizei pentru acest produs.” se mai arată în document.