3 orașe: Pitești, Mioveni, Câmpulung Muscel
16 cercetători din diaspora academică
350 de voluntari
30 mentori locali
150 de experimente
După o pauză de trei ani, Romanian Science Festival (RSF) revine în Județul Argeș în format fizic. Ce-a de-a treia ediție a Pitești Science Festival va avea loc între 22-24 septembrie și este cea mai extinsă de până acum, aducând publicului multe elemente inedite.
În primul rând, festivalul s-a extins pe parcursul a trei zile, în prima zi având loc Caravana RSF în două orașe din județ: Mioveni și Câmpulung Muscel. În al doilea rând, în organizarea festivalului se va implica cel mai mare număr de voluntari de până acum: 350 de voluntari elevi, membri ai comunităților locale, antreprenori și pasionați de științe, dar și 30 de mentori locali din rândul profesorilor.
Scopul principal al evenimentului este de a sprijini educația științelor din România prin metode non-formale prin implicarea diasporei academice. Evenimentul dorește să ofere o platformă care reunește pasionații de știință, cultivând astfel parteneriate cu organizații autohtone, inițiative locale, ateliere, cluburi și instituții de învățământ pre-universitar și universitar.
MENTORI RSF
La evenimentele Romanian Science Festival din Județul Argeș vor participa în total 16 mentori RSF, cercetatori și profesionisti veniți din 7 țări exclusiv pentru festival: .
- Andreea Atanasescu, Student, Imunologie, Trinity College Dublin, Irlanda
- Eliza Casapopol, Specialist în Inteligență Artificială, Microsoft Olanda & absolvent Universitatea Oxford, Marea Britanie
- Catinca Ciuculete, Student, Medicina, Queen’s University Belfast, Irlanda
- Emil Centiu, Tactical Software Engineer, NatWest Markets, Marea Britanie
- Cristian-Alexandru Chiriac, Student, Facultatea de Automatică și Calculatoare, Universitatea Politehnica din București, România
- Sebastian Dumitru, Inginer în Inteligență Artificială, Huawei Research & Development, Marea Britanie
- Dan Fodor, Software Engineer, Bloomberg L.P., Marea Britanie
- Andreea Geamanu, Studentă, Life Sciences & Technology, University of Groningen, Olanda
- Andreea Cristina Gheorghe, Studentă, Facultatea de Automatică și Calculatoare, Universitatea Politehnica București, România & Erasmus+ Student, Universitatea Groningen, Olanda
- Teodor Jianu, Doctorand în Chimie, Max Planck Institute, Germania
- Liana Ivascu, Studentă, Fizică, Universitatea Manchester, Marea Britanie
- Sandor Kruk, Cercetator în Astronomie, Institutul Max Planck, Germania
- Corina Milosoiu, Cloud Solution Architect, Microsoft Olanda
- Raluca-Andreea Miron, Strudent, Facultatea de Fizică, Universitatea București
- Teodora Simion, Absolvent de Master în Matematică, Universitatea Oxford, Marea Britanie
- Irina Verlan, Student in Inteligenta Artificiala, University of Helsinki
CARAVANA RSF
Anul acesta, ediția din județul Argeș se desfășoară sub forma unei experiențe de trei zile:
- 22 Septembrie – Caravana Romanian Science Festival în Mioveni, organizată la Sala Sporturilor Mioveni
- 22 Septembrie – Caravana Romanian Science Festival la Câmpulung Muscel, organizată la Colegiul Național Dinicu Golescu
Fiecare eveniment de tip Caravana RSF se va desfasura pe durata a trei ore, timp în care grupul de mentori RSF călătorește în fiecare din aceste orașe pentru a aduce științele mai aproape de mii de elevi care studiază în mediul rural și urban mic. Ei vor explica tinerilor despre domeniul lor de activitate și cum au ajuns să urmeze o carieră în științe, creând astfel modele pentru elevi în domeniul cercetării științifice. În fiecare locație, timp de două ore, voluntarii experimentatori locali alături de mentorii RSF vor organiza un târg interactiv de experimente deschis publicului larg. De asemenea, participanții vor putea să participe la ateliere de robotică, inteligență artificială, matematică, chimie, medicină, fizică, biologie, geografie și sustenabilitate.
Organizatorul caravanei Romanian Science Festival la Campulung Muscel, Corina Milosoiu, declară: Suntem entuziasmati sa extindem initiativa Romanian Science Festival pentru prima oara si la Campulung Muscel, prin Caravana de Stiinte organizata la Colegiul National Dinicu Golescu. Ca fosta absolventa a Colegiului, ma bucur sa am ocazia sa contribui la acest eveniment, prin care mentorii RSF vor aduce stiinta aproape de elevii din zona Muscel. Elevii din 10 scoli vor avea ocazia sa cunoasca mentori din diverse domenii, dar si sa isi exerseze curiozitatea la Targul de Experimente, organizat impreuna cu profesori coordonatori si voluntarii pasionati de stiinte
Organizatorul caravanei Romanian Science Festival la Mioveni, Eliza Casapopol, declară:
Suntem foarte fericiți să putem aduce un eveniment marca Romanian Science Festival la Mioveni, în noua Sală a Sporturilor. Fiind născută în Mioveni, cu atât mai mult mă bucur că avem ocazia să cunoaștem elevii din oraș dar și din împrejurimi cu întreaga echipă de mentori RSF. Elevii vor înțelege ce înseamnă o cariera STEM și ce impact pot avea într-un astfel de domeniu. În plus, vor participa la experimente interactive organizate cu ajutorul colegilor lor și profesorilor coordonatori din Mioveni care s-au pregătit încă din vacanță pentru acest eveniment.
PITEȘTI SCIENCE FESTIVAL
- 23 Septembrie – Prezentările mentorilor în școlile și liceele din Pitești
Mentorii RSF vor vizita 10 școli și licee din oraș pentru a le povesti elevilor despre cercetarea lor, care sunt cele mai importante și relevante invenții stiintifice în fiecare domeniu, dar și despre cum au ajuns să urmeze o astfel de carieră, cu scopul de a inspira tinerii catre STEM.
- 24 Septembrie – Târgul de științe Pitești Science Festival, organizat în Piața Primăriei
Pe data de 24 septembrie, între orele 11.00-17.00, se va organiza un târg de experimente științifice interactive deschis publicului de toate vârstele. Experimentele acoperă științe precum: astronomie, robotică, medicină, inteligență artificială, imunologie, biologie, fizică, chimie, matematică, geografie și sustenabilitate. Scopul evenimentului este de a stârni interesul publicului larg pentru științe și tehnologie prin intermediul educației informale și prin experimente interactive la care pot lua parte, dar pe care le și pot încerca după festival acasă cfolosind materiale accesibile.
PARTENERI
Parteneri locali județul Argeș: Primaria Municipiului Pitești; Primaria Orașului Mioveni; Primaria Orașului Câmpulung Muscel; Colegiul Național Dinicu Golescu, Câmpulung Muscel; Colegiul Național Ion C. Bratianu, Pitești; Colegiul Național Zinca Golescu, Pitești; Școala Gimnazială Mihai Eminescu, Pitești; Școala Gimnazială Ion Minulescu, Pitești; Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu, Pitești; Școala Gimnazială George Topirceanu, Mioveni; Colegiul Național Iulia Zamfirescu, Mioveni
Sponsor Național: Romanian American Foundation
Sponsori locali: Enformation, Radical Zero, Prima Market, Mobilift, Money Gold, Fundatia Autonom, Auchan, Fundația Acasă în Muscel, CodeUp Academy
Declarații despre Romanian Science Festival -ediția 2019, mentor Eliza Casapopol
PREMIUL FALLING WALLS FOUNDATION
Romanian Science Festival (RSF), primul festival național de științe din țară, a fost desemnat câștigător de către Fundația Falling Walls Berlin, la categoria „Promovarea științelor” (Science Engagement). Romanian Science Festival a concurat alături de alte proiecte participante din 66 de țări din întreaga lume.
Romanian Science Festival a fost recunoscut ca unul dintre cele mai bune 20 de proiecte din lume la categoria Science Engagement, pentru impactul avut în rândul tinerilor din România prin promovarea științelor. Început în 2019 în Baia Mare, Pitești și Timișoara, Romanian Science Festival a adus știința mai aproape de 100.000 de elevi din toate colțurile României prin proiecte, evenimente și întâlniri online în care s-au implicat cei 120 de mentori RSF care sunt studenți, cercetători și profesioniști din diaspora.
În fiecare an, Fundația Falling Walls Berlin invită organizațiile și persoanele active în promovarea disciplinelor științifice să își prezinte proiectele în cadrul a nouă categorii. Anul acesta au fost peste 1300 de aplicații din întreaga lume. În cadrul procesului de evaluare există două etape de selecție. În urma primei etape, din iunie 2022, au fost selectați 50 de finaliști. În urma celei de-a doua etape, Consiliul consultativ al fundației Falling Walls a selectat cei 20 de câștigători.
Cele mai bune inițiative selectate câștigătoare sunt invitate să își prezinte proiectele de implicare în știință în noiembrie, pe scena prestigiosului Summit de Științe Falling Walls (Falling Walls Science Summit) de la Berlin organizat de Fundația Falling Walls în cooperare cu partenerul fondator Robert Bosch Stiftung. Astfel, Romanian Science Festival va reprezenta România la Berlin în noiembrie 2022 și va fi prezentat pe scena festivalului de către Sandor Kruk, co-fondator Romanian Science Festival. Descriere inițiativei Romanian Science Festival pentru summit se poate găsi pe pagina Fundației Falling Walls.
DESPRE ROMANIAN SCIENCE FESTIVAL
Romanian Science Festival a fost fondat în 2019, în urma a doua proiecte pilot Romania Science Week și Timisoara Science Festival, şi este primul festival naţional de ştiinţe din România. Această iniţiativă s-a născut din dorinţa de a implica cercetătorii şi studenţii români din diaspora în sistemul de educaţie din România cu scopul de a atrage elevii spre disciplinele ştiinţifice. Primele evenimente au avut loc în Timișoara, Baia Mare și Pitești.
Comunitatea mentorilor RSF este formată din peste 120 de mentori care sunt studenţi, cercetători şi profesionişti români din diasporă care se implică în diferite activităţi ale Romanian Science Festival: târguri de ştiinţă, webinarii, vizite la clasele online, concursuri. De la lansare în 2019, Romanian Science Festival a adus ştiinţa în peste 150 de şcoli din România şi au ajuns la peste 100.000 de elevi.
Festivalul are două obiective principale. În primul rând festivalul îşi propune să construiască o legătură dintre diaspora academică şi mediul educaţional din Romania, oferind astfel modele de succes şi orientare în carieră tinerilor din România.
În al doilea rând, evenimentul doreşte să ofere o platformă celor care sunt pasionaţi de ştiinţă, cultivând astfel parteneriate locale cu organizaţii autohtone, iniţiative locale şi instituţii de învăţământ pre-universitar şi universitar.
Caravana Mioveni 2022:
Caravana Campulung:
Video Pitești Science Festival 2019
Care au fost cele mai interesante feedback-uri primite la RSF?
Fiecare ediție Romanian Science Festival a avut cel puțin cateva povești impresionante care sunt mărturie a faptului că merită tot efortul nostru și a celor care vin alături de noi, și care ne dau motivație pentru evenimentele viitoare. Unul dintre obiectivele RSF este să ajungem la comunitati dezavantajate, cu resurse limitate și în multe cazuri, lipsa de modele în domeniul STEM. La prima ediție a festivalului am întâlnit un elev participant care a vrut să înțeleagă fizica din spatele unui experiment pentru a învața cum să-și poata produce electricitate și pentru propria casa. De asemenea, la fiecare festival, în casuța de feedback am primit remarca unor elevi care ar fi schimbat alegerea profilului la liceu daca ne-ar fi vizitat la festival înainde de clasa a VIII-a. Uitându-ne în grupul mentorilor RSF din Argeș din 2022 vom vedea ca mulți dintre ei au fost voluntari experimentatori la edițiile trecute, însă acum au terminat universitatea și doresc să dea înapoi în comunitate din cunoștințele și pasiunea lor pentru științe.
Cât de mult va motivează premiul acordat de către Fundația din Germania?
Desemnarea Romanian Scince Festival drept câștigător de către Fundația Falling Walls Berlin, la categoria „Promovarea științelor” înseamnă foarte mult pentru noi. De patru ani aducem știința mai aproape de copiii din toate mediile sociale din România cu ajutorul unei comunități de peste 120 de mentori din diaspora academică. Astfel că noi considerăm că acest premiu este un premiu comun al tuturor celor ce fac parte și au făcut parte din comunitatea Romanian Science Festival încă de la prima ediție: mentori, voluntari, profesori, parteneri, sponsori si oameni care ne-au susținut ideea de-a lungul anilor. Nu în ultimul rând, este un premiu care ne onoreaza, fiind singurul proiect din Romania care a primit aceasta distinctie in ultimii ani. Noi Ne bucuram de recunoasterea internationala si acum suntem si mai motivati sa continuam procesul de educare a tinerilor din Romania in domeniul STEM in si mai multe locatii din tara in anul ce urmeaza.