CS Dacia Mioveni joacă duminică, 12 februarie de la 11,00 la Sala Sporturilor Mioveni cu echipa lui Gheorghe Tadici, HC Zalău, în etapa XVI din sezonul 2022-2023 al Ligii Florilor.
În meciul tur, jucat în septembrie 2022, HC Zalău a câștigat cu scorul 29-27, după un meci în care Federația Română de Handbal s-a autosesizat și a decis sancționarea arbitrilor întâlnirii, Drăghici Marian și Drăguț Ionuț, cu 8 etape suspendare, pentru decizii eronate, dar Dacia a rămas fără punctele pe care le merita în acel joc.
De atunci cele două echipe s-au mai întâlnit în sala sporturilor Gheorghe Tadici în Cupa României. Dacia a învins cu scorul 28 – 31 (13 – 13).
Dacia Mioveni și HC Zalău sunt la egalitate de puncte în clasament (10) și ambele echipe mizează pe victorie în meciul de duminică, motiv pentru care se anunță un joc extrem de disputat..
Să sperăm că de această dată arbitrii vor juca corect, pentru că ar fi chiar culmea tupeului ca Dacia să fie furată și la Mioveni…
Intrarea spectatorilor este liberă.
Organizatorii anunță o tombolă cu premii pentru elevii din Mioveni.
Liga Florilor: Dacia Mioveni a avut interzis la victorie în fieful lui Gheorghe Tadici