Un set de fotografii realizate de un șofer pe Autostrada București – Pitești, în care poate fi văzută a treia generație Dacia Duster, a început să circule pe Facebook. Mașina urmează să fie lansată anul viitor, dar va avea premiera mondială chiar la finalul acestui an.
Mașina din imagini are număr de probe, iar elementele de design, cele care răzbat de sub camuflajul alb-negru sunt fără îndoială ale modelului care va prelua designul conceptului Bigster. Așa cum au declarat designerii Dacia în repetate rânduri, atât Duster, cât și Bigster vor prelua peste 90% din ceea ce am putut vedea pe conceptul Bigster în 2021. În plus, designul Dacia Duster 3 a devenit public în momentul în care Renault a înregistrat brevetul designului unui automobil care semăna izbitor cu Bigster, dar avea o lungime mai redusă.
În fotografiile publicate pe Facebook pot fi văzute atât farurile cu semnătura luminoasă în Y, cât și blocurile optice spate, cu forma celebră deja a unei litere a răsturnate. De asemenea, profilul geamurilor laterale, chiar dacă este prezent autocolantul de camuflaj, lasă să se vadă linia regăsită pe Bigster.
Dacia Duster 3 a fost dezvoltat pe platforma CMF-B, aceeași pe care sunt construite Sandero, Logan și Jogger, având însă caracteristici proprii, specifice unui SUV. Asta înseamnă o gardă la sol mărită și un ampatament mai mare decât Sandero. De asemenea, Duster va avea și o motorizare cu tracțiune integrală, însă cel mai probabil aceasta nu va fi disponibilă la lansare. Informațiile de până acum arată că Dacia a apelat la o soluție inovatoare, care să utilizeze un motor electric pe puntea spate, renunțând astfel la clasicul cardan, care crește consumul și, implicit, emisiile automobilului.
În ceea ce privește motorizările, sunt așteptate și motoarele clasice, de 1.0 litri, inclusiv cu GPL, dar fără îndoială că Duster va beneficia și de motorul hibrid care a fost introdus pe Jogger, de 1.6 litri însoțit de un motor electric, care va înlocui practic motorul diesel în gama Duster, după cum anunță profit.ro. De asemenea, este posibil să fie introduse motoare noi, în lumina propunerilor pentru normele Euro 7, dar acestea ar putea să apară mult mai târziu, în funcție de evoluția legislației UE. Nu în ultimul rând, este de așteptat ca Duster 3 să aibă un preț mai mare decât generația anterioară, ca urmare a noutăților tehnologice incluse în noul model.