Începând din luna iunie 2023, ANAF a transmis notificări către 2.851 de persoane care nu și-au declarat veniturile din desfășurarea de activități comerciale pe platforme de vânzare online, arată hotnews.ro. Mai mult, ANAF urmează să demareze un nou val de somații care vizează peste 8000 de persoane care au vândut bunuri pe internet.
Conform ANAF, persoanele fizice vizate au fost notificate în vederea conformării voluntare și îndrumate să depună formularul 212 – Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, urmând ca în etapa a doua să fie notificate încă aproximativ 8.000 de persoane fizice care au obținut venituri din trimiteri contra ramburs, încasate în conturile personale.
ANAF are în vedere activitățile comerciale desfășurate pe platforme de vânzare precum OLX, Publi24, TeamDeals sau Okazii.
Începând cu ianuarie 2023, a fost instituită și declarația D395 privind declararea serviciilor de trimitere contra ramburs efectuate de către curieri, fiind depuse primele declarații informative, aferente lunii decembrie 2022.
Inspecțiile din partea ANAF au în vedere în primul rând scopul cu care se realizează tranzacția. Dacă există tranzacții repetate pe care o persoană fizică o desfășoară și preponderent sunt vândute același tipuri de bunuri, atunci cazul intră sub jurisdicția ANAF fiindcă e clar pentru inspectori că scopul este unul economic, arată Ziare.com.
ANAF folosește și datele primite de la curieri pentru a identifica persoanele care intră sub control fiscal. Mai exact, metodele de plată folosite de oameni pot fi relevante în cazul urmăririi tranzacțiilor ramburs pentru inspectorii ANAF, dar acestea vor fi mereu coroborate și cu tipurile de bunuri pe care o persoană le are la vânzare.