Prezent la depunerea jurămâmntului de subprefect de către Marius Pîrvu, fost consilier județean, Ion Mînzînă a declarat că este foarte dificil de lucrat cu actualul prefect, Radu Perianu.
”Anumite gesturi mi s-au părut prostești. Ca să nu le spun altfel. Care demonstrează și necunoașterea legislației. Cum este cazul atacării unor hotărâri ale Consiliului Județean. Sau lipsa de personalitate pe care a manifestat-o în fuga de răspundere la nivelul a ceea ce a însemnat Bulevardul Pardon. Atacarea hotărârii cu privire la pădurea parc-Trivale. Astea sunt numai mofturi police care nu au ce plus valoare să aducă județului. Sigur, presa a consemnat sau n-a cosemnat la momentul potrivit. Așa-zisele controale pe care le face, cu critica UPU care arată necunoașterea totală a ceea ce înseamnă mecanismul activității unui spital. Sunt mari lacune. Și asupra celor care consiliază, și asupra deciziilor pe care le ia, când citim acolo că vrea să facă o întâlnire pe care anulează că nu participă măcar un vicepreședinte de la Consiliul Județean pentru a stabili strategia unui medic ATI, ne dăm seama în ce mocirlă se scaldă și în ce necunoaștere doarme în continuare pe scaun de prefect. Sigur că domnul Pîrvu trebuie să fie elegant, domnul subprefect trebuie să fie elegant pentru că sunt în colaborare. Și eu mi-am propus de-a lungul să fiu elegant. Dar să convoci un întreg aparat pentru a stabili că nu ai medic la ATI.”, a declarat Ion Mînzînă.
Răspunsul prefectului de Argeș nu a întârziat să vină.
Perianu consideră că declarația presedintelui CJ vine pe fondul unui temperament agresiv.
„Observ că temperamentul i-a jucat din nou feste domnului Ion Mînzînă. După ce, nu mai departe de alaltăieri, lăuda alianța PSD-PNL recunoscând într-un acces de sinceritate că fără liberali nu ar fi putut realiza proiectele din Argeș, spunând chiar că această colaborare politică a adus ”o dezvoltare incredibilă” județului, astăzi, așa cum spuneam, temperamentul i s-a întors împotrivă. În stilul neelegant, ca să nu zic de-a dreptul grobian, care îl caracterizează, domnul Ion Mînzînă a făcut tot felul de aprecieri la adresa mea și a activității mele de prefect. Nu voi sta acum să-i explic aici domnului Mînzînă care sunt atribuțiile și obligațiile funcției de prefect pentru că, dacă nu a reușit să le înțeleagă până acum, ar fi pierdere de vreme. Nu pot însă să nu remarc binecunocuta-i aroganță, atunci când mă acuză că am anulat o întâlnire pe motiv că <nu participă măcar un vicepreședinte de la Consiliul Județean pentru a stabili strategia unui medic ATI>. Aș vrea să-i explic domnului Ion Mînzînă despre ce era vorba pentru ca îl văd total nelămurit. În întâlnirea la care se referă, aveam de discutat o situație de criză a sistemului de sănătate din Argeș, nu situația unui medic. Era vorba despre faptul că rămăsese un singur medic la ATI la Spitalul Județean de Urgență Pitești pentru programul de zi. Deservea 12 sali de operație. Dar de unde să știe domnul Mînzînă ?….că doar Spitalul Județean e în directa sa subordine. Și chiar dacă ar fi fost vorba despre situația unui singur medic, din respect pentru anii de școală ai unui medic și pentru viețile pe care acesta le poate salva ar fi meritat să-și rupă câteva zeci de minute din timpu-i atât de prețios pentru a rezolva o problemă care, nerezolvată, ar putea duce la blocarea activității unui spital. Dar, ce să facem? Fiecare om ales sau numit într-o funcție publică își alege prioritățile. Prioritatea mea sunt oamenii, a dânsului nu știu care este. Aș putea să presupun, cu rată mare de succes, dar ar trebui să cobor discuția la nivelul discursului domniei sale și nu vreau acest lucru. În ceea ce privește mediul în care eu îmi desfășor activitatea, în cadrul biroului de la prefectură, țin să-l asigur pe domnul Mînzînă că este un mediu mult mai curat, mai sănătos și mai bine aerisit decât cel din biroul dânsului”. A răspuns Radu Perianu, Prefectul județului Argeș