De cand a inceput campania electorala pentru alegerile locale, persoana mea si familia mea am devenit tinta unor acuzatii si calomnii fara nici un suport real, formulate de unii dintre candidatii la functia de presedinte al Consiliului Judetean. Dumneavoastra, argeseni, stiti care e adevarul!
Oameni veniti de departe, fara nicio legatura cu Argesul, oameni veniti doar acum, in campanie electorala sa ceara votul argesenilor, au innegrit paginile ziarelor cu acuzatii la adresa mea. Nu i-am luat in seama, nu le-am raspuns si nu i-am acuzat la randul meu, desi as fi avut suficiente motive si suport sa o fac. Am crezut si cred in continuare ca lupta politica trebuie sa ramana in planul ideilor si al solutiilor la problemele oamenilor! Din minciuna, calomnie si scandal nu s-a construit niciodata nimic! Din acuzatii si injuraturi, oamenii n-au trait niciodata mai bine!
Nu as fi vrut sa raspund nici acum acuzatiilor care mi s-au adus, mie si familiei mele! Am facut-o doar la insistentele colegilor si a unora dintre oamenii cu care m-am intalnit in teritoriu, si care m-au lamurit ca trebuie data o replica.
Nu am fost niciodata ofiter de securitate, asa cum a afirmat un contracandidat de-al meu, mintind ca eu as fi recunoscut public asa ceva. Nu cred ca a fi ofiter de securitate e o rusine, iar in privinta mea, functiile pe care le-am ocupat anterior (prefect, senator, presedinte al Comisiei SIE din Parlament, presedinte de Consiliu Judetean) au presupus verificari temeinice efectuate atat de organele Statului Roman, cat si de organisme internationale, inclusiv militare. Am nu mai putin de 4 atestate care certifica faptul ca nu am fost ofiter de securitate si nu am facut politie politica.
S-a spus ca sotia mea este actionar la firma Lactag, firma care s-a aflat in contract cu Consiliul Judetean pentru programul Lapte-Corn – afirmatie complet falsa, reluata de multe ori de anumite ziare si demontata de fiecare data. De altfel, toate organele de ancheta competente au verificat de nenumarate ori acest contract si oricine doreste poate consulta actionariatul firmei respective la Registrul Comertului.
Sunt acuzat ca am dosare la DNA. Au fost facute mai multe sesizari la diverse organe de cercetare (pentru finantarea Clubului F.C.?Arges, pentru ajutoare acordate pensionarilor si persoanelor in dificultate). Toate au fost verificare si paraverificate! La acest moment nu exista nici un dosar de cercetare la nicio instanta impotriva mea, spre deosebire de cel care ma acuza si care, chiar are, la DNA, un dosar de incepere a urmaririi penale.
Imi este atacata familia, imi sunt atacati copiii, imi sunt inventate tot felul de rude de care nici n-am auzit, sunt inventate tot felul de povesti care nu au nicio legatura cu mine si cu realitatea. Am o familie numeroasa; suntem 11 frati, dintre care 6 sunt acum pensionari. Toti sunt oameni seriosi si gospodari, dar niciunul dintre ei nu este nici bancher, nici mare magnat!
Sunt acuzat ca as fi pus sa i se fure un TIR cu ziare calomnioase unuia dintre contracandidatii mei… Spune acesta ca a venit „cineva care s-a recomandat nepotul lui Nicolescu si a incarcat marfa in doua dubite…” Sunt acuzatii hilare, care nu dovedesc altceva decat disperare si dispret pentru inteligenta argesenilor. Si cu toate ca spune ca i s-a furat „marfa”, contracandidatul meu a umplut judetul cu acea publicatie ilegala plina de minciuni si inventii la adresa mea.
Stimati argeseni, as vrea sa mai adaug un singur lucru. Actuala Putere, din care cei care m-au acuzat in aceasta campanie fac parte, a ordonat in ultimii patru ani numeroase anchete si verificari. Nu m-am plans, nu am iesit in presa sa spun ca sunt hartuit politic. M-am supus tuturor controalelor si verificarilor. Cred ca va inchipuiti, stimati argeseni, ca daca s-ar fi descoperit cea mai mica hiba, cel mai mic lucru ilegal din activitatea mea, s-ar fi facut un imens scandal national!
Imi pare rau ca un politician tanar, care parea de buna calitate si de viitor, recurge la astfel de atacuri josnice si nedemne de o societate civilizata.
Sunt sigur ca dumneavoastra, cei alaturi de care am trait si muncit de atatia ani, ma cunoasteti cel mai bine si stiti clar adevarul. Mentionez ca e prima si ultima oara cand raspund acestor acuzatii mincinoase! Cred in justitie, cred in oameni, cred in munca si cred in binele pe care poti sa-l faci semenilor tai!
Am muncit mult in judetul Arges, impreuna cu dumneavoastra, impreuna cu primarii din judet, impreuna cu colegii din Consiliul Judetean si din consiliile locale. Am reusit impreuna sa facem Argesul, unul dintre cele mai dezvoltate si echilibrate judete ale tarii si sa ajungem pe al doilea loc din Romania la nivel de trai si nivel de civilizatie. Tot impreuna vom merge mai departe si ne vom dezvolta in liniste si armonie!