Trei expozitii de arta contemporana romaneasca au starnit polemici uriase, unice in peisajul cultural postdecembrist . Mai intai, a fost poneiul roz cu svastica pe crupa. Apoi, Iuda spanzurat, cu sexul in erectie. Imaginatia artistilor romani a culminat cu harta Romaniei sub forma de organ genital feminin, asternuta pe jos, la intrarea intr-o galerie. La anumite televiziuni, in presa si pe bloguri, tinerii artisti au fost acuzati ca pun in pericol imaginea Romaniei in strainatate. Este arta lor condamnabila? Poate exista cenzura atunci cand este vorba de un act de creatie? Exista vreo limita intre erotism si pornografie si pot fi acestea considerate opere de arta? Am incercat sa gasim raspunsuri la toate aceste intrebari de la pictorul pitestean, Ion Pantilie.
„Ca faci secerea si ciocanul sau o zvastica este acelasi lucru”
Maestre, ati fi pictat vreodata un ponei roz cu zvastica pe fund sau un Iisus rastignit pe cruce in erectie?
Nu. Astea sunt fortari ale imaginatiei si ale talentului, cel putin in cazul lui Iisus, mi se pare si o blasfemie. Asta inseamna ca pe artistul respectiv l-au parasit muzele si nu a mai gasit altceva decat sa faca blasfemie, iar celalalt caz chiar mi se pare grotesc. Daca stam si ne gandim, este si o palma adusa, nu neaparat celor care au patimit in timpul nazismului, care este similar cu comunismul, dar si romanilor. Ca faci secerea si ciocanul sau o zvastica este acelasi lucru.
De de credeti ca s-a simtit nevoia unei asemenea exprimari in arta?
Este vorba de teribilism, caci nu gasesc alt cuvant, care demonstreaza saracia ideilor artistului respectiv, pentru ca asta tine mai mult de afis si in niciun caz de arta plastica in general. Este un afis care poate fi un slogan impotriva nazismului sau ceva de genul acesta, care pe mine, ca pictor, nu ma entuziasmeaza, ba chiar as refuza sa vad asa ceva. Persoana care a realizat asemenea lucrari poate sa faca ce vrea, dar la ea acasa, caci, in momentul in care devine o chestiune cu tenta nationala si spui ca asta este arta romaneasca, am deja niste semne de indoiala asupra celor care au patonat acest mod de manifestare. Nu stiu daca ar avea girul unor critici seriosi de arta.
Exista public si pentru un astfel de curent in arta…
Publicul poate sa fie ostil sau indragostit de orice tip de arta. Exista totusi un gir care este dat de niste oameni de foarte mare calitate si care intr-adevar au dat gir la unii artisti. Asta o spun eu, in conditiile in care nu sunt un pictor de arta realista, dimpotriva, fac arta constructivista, conceptuala, dar este o chestiune pe care am propus-o cu multi ani in urma si sunt de acord sa fie arta mea pana cand cineva sau un grup mai mare de oameni considera ca este si arta nationala. Deja e o obraznicie sa spui ca lucrarile expuse la New York reprezinta Romania.
,,Asta nu este nici arta nationala si nici macar pictura’’
Erotismul si pornografia au mai fost prezente ca mod de exprimare in arta…
Am vazut de curand la Viena niste lucrari ale unui austriac celebru in materie de arta erotica, pe nume E. Schielle, care facea asta pe la inceputul secolului XX. Aceasta arta avea frumusetea ei. Daca stam bine si ne gandim, vulgarul exista undeva, dar parca nu in prim-plan si la urma urmei era modul lui de manifestare, era un act de curaj pe care lumea, care era amatoare de orice experiment, l-a primit cum l-a primit. Atunci s-au nascut o armata de curente. Dar sa vii tu acum, in 2008 si sa spui ca este ideea ta nemaipomenita si sa vulgarizezi pana la absurd, este deja mult prea mult. Nu asta este arta nationala si, in primul rand, nu este pictura. Este un slogan, o miscare, ce vreti dvs., dar nu e pictura. Pictura si arta reprezinta ceva mult mai serios.
Exista vreo limita intre pornografie si erotism in pictura?
Nu cred ca exista, dar acum depinde ce numim pornografie. Personal nu am facut asa ceva, dar si aici e bine sa nu depasim elementele de pudoare. Daca stau bine sa ma gandesc, foarte multi dintre artistii mari au cochetat poate mai putin cu pornografia si mai mult cu erotismul. Nu stiu care e limita pornografiei, unde incepe si unde se termina, pentru ca nu m-a interesat. Sunt revizii, si e bine sa le amintim, carora le prinde bine acest tip de arta, care poate fi erotica si nu stiu daca neaparat pornografica. Ma refer la templele hinduse in care elementul de credinta este falusul, simbolul fertilitatii. Acolo este un adevarat cult pentru falus. Imaginile din exteriorul templului sunt numai de fecundare, fecunditate, sunt intruchipate preotese care il ingrijesc, il freaca cu perii de sarma, il intretin, il spala. Dar asta tine de cultura indiana si de elementul religios hindus. Intr-adevar, sunt supradimensionate aceste elemente, dar este o chestiune de credinta a lor. Este treaba lor. O admiram sau nu o admiram, asta este. Si aici prea multa pudoare strica. Nu stiu daca esti obligat sa tratezi chestia asta ca pe o pornografie. Tot timpul au existat astfel de scene, pornografice si erotice, daca ne gandim la Grecia Antica cu calareti in erectie pe cai sau la scenele de dragoste din Pompei. Este, deci, un mod de manifestare pe care poti sa-l agreezi sau sa nu-l agreezi, dar nu ii dai o tenta nationala si nu pe bani publici.
Un tip cu o galerie particulara poate sa faca ce vrea, e treaba lui. Intotdeauna am spus ca n-ai voie sa faci ceva public ca o sfidare la adresa lumii. Chiar si o cladire daca o vopsesti in niste tonuri care frizeaza moralitatea, nu ai voie s-o faci pentru ca nu mai este o chestie intima.
Se pot impune limite in ceea ce priveste actul de creatie?
Nu, pentru ca nu se poate. Actul de creatie este o chestiune care izbucneste la niste indivizi care sunt pregatiti sa-l expulzeze. Este un sumum de acumulari. Daca el are orientari catre un anume tip de arta e treaba lui, nu trebuie sa-si impuna niciun fel de limite. Impun limite cei din jurul lui prin neacceptarea a ceea ce face el. Limita o da micul sau marele public, critica sau necritica. Deci este dreptul lui sa se manifeste cum poate, noi cei din jurul lui trebuie sa gandim daca ce a facut el poate deveni arta sau nu.
„Poate ca sunt ridicol, caraghios, pentru ca nu am iubit genul acesta nici cand eram tanar”
Cum ii priviti pe artistii care au ca tema in lucrarile lor pornografia?
Personal nu iubesc pornografia, nici fotografiata nici pictata. Mi se pare o chestiune prea intima ca sa o fac publica. Poate ca sunt ridicol, caraghios, nu neaparat prin varsta, pentru ca nu am iubit genul acesta nici cand eram tanar, si slava Domnului ca nu am fost unul dintre cei mai habotnici slujitori ai bisericii, dar o consider mult prea intima. Practic, nu am o parere extraordinar de buna despre artistul care se simte ca la el acasa, pentru ca nu vreau sa ma fac partas la un astfel de tip de comunicare. Arta e un tip de comunicare care depaseste intimitatea.
Care credeti ca este mesajul lucrarilor acestor tineri?
Mesajul lor este destul de… dubios. Eu cred ca ei au niste probleme de frustrare, psihiatrice. Cred ca exista ceva aici, la cap, in momentul in care transformi un mesaj artistic intr-o chestiune usor maladiva. Deci este un pic maladiv sa incerci sa arati lumii rautatea, Sodoma si Gomora, etc. Nu stiu daca e un pericol sa le arati oamenilor unde au ajuns, este un pericol chiar in momentul in care chiar te hranesti cu acest mod de a fi, iti face o deosebita placere. Dati-mi voie sa ma opresc la a crede ca pictura ramane totusi o treaba prea serioasa ca sa o transformi intr-o comunicare ce ar sta foarte bine la un bordel sau intr-un loc in care se intalnesc contra cost anumite persoane care au nevoie de asemenea senzatii. Personal, nu am asemea senzatii, eu raman romantic.
V-ati gandit ca poate fi vorba de o strategie de marketing?
Este posibil sa se intample si asa ceva. S-ar putea sa se vanda, sa fie o arta comerciala, insa eu am niste dubii in ceea ce-l priveste pe tipul care a facut lucrarile acelea. Pornografia vinde, dar cum in Occident sau in alte parti deja lucrarile pornografice nu stau chiar etalate pe taraba, la indemana tuturor? Nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar asta nu este o chestiune generala si atunci pericolul nu este atat de mare decat atunci cand aceasta manifestare este patronata de mine, de dvs. sau de ceilalti atunci ar trebui sa fim intrebati daca suntem de acord sa patonam asa ceva. Nu patronam asa ceva si exista indivizi care produc acest tip de arta si exista indivizi care o cumpara, este treaba lor, dar asta sa se intample in spatele unor tarabe inchise. Daca am copii sau nepoti sunt obligat sa-i protejez de un tip de educatie care nu tine de pudoare. Este un tip de educatie care tine de obsesie.
,,Lumea occidentala este satula de pornografie’’
Cum credeti ca au fost perceputi de catre cei din Occident?
Nu stiu cum au fost perceputi, dar stiu sigur ca lumea occidentala este destul de satula, din moment ce in muzee se afla lucrarile acestui Schielle si ale altora. Inseamna ca nimic nu este nou sub soare. Nu cred ca a fost coada asa cum a fost atunci cand am asistat eu la o coada la lucrarile lui Van Gogh. Aici nu cred ca a fost asemenea emulatie si asemenea dorinta milionara de oameni sa vina sa vada marea descoperire in materie de arta pornografica.
Pentru unii pictura romaneasca se rezuma doar la ,,Carul cu boi’’?
Pentru unii exista posibilitatea ca pictura sa se rezume la ,,Carul cu boi’’, exact cum pentru unii poezia se rezuma pe de o parte la Enachita Vacarescu si pe de alta parte la Eminescu. Prin comparatie, Mihai Eminescu poate fi un Nicolae Grigorescu. Grigorescu venea in pictura romaneasca dupa nimic, un gol, sau un gol neprofesionist. Sigur ca aveam iconare, artisti amatori, dusi un pic mai sus, insa norocul nostru a fost ca pictorul, intorcandu-se din strainatate, pe langa ,,Carul cu boi’’ pe care l-a facut de 100 de ori, a adus si suflul impresionist care s-a raspandit intr-o arta care bate foarte bine la portile artei universale. Cine a ramas la Grigorescu si are nostalgia lui ii condamn de incultura pentru ca, e bine sa iubesti si un astfel de tip de cultura, si e normal, dar asta inseamna ca clasa I este clasa pe care el a absolvit-o cu placere si nu vrea sa treaca mai departe. Aceasta intrebare nu are insa, nicio legatura cu ce am discutat mai devreme. Grigorescu a facut pictura, pe cand despre ce vorbeam mai devreme era vorba de un soi de manifest, de afis, pictura este cea care opereaza in primul rand cu culoarea, nu cu gesturi fizice ale personajelor.
A existat vreo lucrare de-a dv. care sa fie contestata?
Sigur ca da, dar nu la maniera asta. Poate ca am avut lucrari contestate si inainte de ’90 si dupa ’90, pentru ca daca nu s-ar fi intamplat asa chiar m-as fi simtit rau. Inseamna ca eu nu pun probleme de niciun fel. Pana in ’90 exista intrebarea ,,cine este pictorul asta abstract, constructivist’’ sau cum ziceau domniile lor. Ma cunosteau, dupa care se linisteau. Dupa ’90 am fost contestat mai putin, pentru ca nu mai era nicio teama de a discuta cu artistul. In general e bine sa fii contestat pentru ca, daca nu se intampla asa, si te consideri liniar un geniu, sfarsesti ca atare, ramai undeva la un anume nivel si ai senzatia ca ce faci tu este cea mai grozava arta, si incercarea de a te intoarce la un alt capat de drum nu te poate conduce decat la un esec. Este bine sa ai o contestare chiar si launtrica daca se poate, a criticilor si chiar a publicului care are o educatie artistica si cu care tu ai mers pana la un punct mana in mana si probabil ca l-ai depasit sau te-a depasit.
,,Patapievici avea la indemana o armata de critici cu experienta’’
Ce credeti ca a fost in capul lui Patapievici atunci cand a dat credit unor astfel de expozitii?
Eu raman la parerea ca Patapievici este un mare scriitor. Il iubesc foarte mult, imi place tot ce scrie dar cred ca din dorinta de a fi contemporan, asta este parerea mea si daca gresesc imi cer scuze nu numai fata de Patapievici, dar si fata de cei care vad acest interviu, nu este primul om care in afara artelor plastice, in afara picturii, care promoveaza un gen ce nu este cel mai fericit. Acest lucru l-a patit si Noica la vremea respectiva. Cultura lor este vasta, dar nu-i obliga nimeni si nici pe Patapievici nu-l obliga nimeni sa fie atent la toate nuantele pe care le poate provoca produsul artistic numit pictura. Chiar insasi confuzia dintre genurile artistice e provocata de cei din jurul lui. Daca anturajul lui a fost un pic mai revolutionar si s-a transformat in manifest cu caracter pornografic, are o vina ca nu a coborat si in atelierele altor artisti, sa vada ce se intampla intr-adevar in plastica romaneasca, in arta contemporana. Personal nu l-am vazut prea des in expozitiile de pictura. Probabil ca a ales un gen care are mai multa conotatie literara. Am vazut ca a mai promovat un desenator care deseneaza pe o schela pentru a intra in Cartea Recordurilor. El avea obligatia sa fie mai atent la ceea ce promoveaza sub tutela ideii de arta nationala romaneasca. Cand spui arta nationala romaneasca, parca rupi eforturile unor oameni de mare tinuta mondiala chiar, care, intamplator, sunt romani. Cred ca a dat la o parte artisti mult mai importanti care ar fi avut nevoie sa fie promovati in afara, nu neaparat in hala aia care e undeva langa Koln. Asta este motivul pentru care am un pic de strangere de inima, pentru ca atunci cand crezi intr-un om, cum e cazul meu Patapievici, l-as fi rugat sa ramana aplecat mai mult spre literatura si sa lase pe plasticieni sa se ocupe de plastica.
El s-a scuzat ca a avut girul unor critici tineri, dar intr-o promovare de genul acesta e bine sa-i asculti si pe cei cu experienta. Sunt convins ca ar fi avut girul si al lui Paul Susara, Aurelia Mocanu sau alti critici la o varsta putin mai inaintata. Tot ce este exagerat, si aici asistam la o exagerare, trebuie sa ramana o chestiune personala. Sa nu vii sa-mi spui ca tu esti artistul care a descoperit acum arta pornografica sau arta erotica. Patapievici avea la indemana o armata de critici cu experienta.
Sa nu se fi gandit ca aceasta expozitie poate genera un astfel de efect?
Orice expozitie are un efect. Orice manifestare artistica are un efect si a avut de-a lungul timpului. Dar ce sa te faci cu unul ca mine, care a citit istoria artelor pana intr-o perioada in care incepea arta sa se rupa de fotografie?… O sa va spun o mica povestioara legata de falus. De exemplu, un artist a expus in curtea unui bar un falus sculptat dintr-un lemn foarte tare, alaturi de care acesta a pus o barda si i-a invitat pe cei care intrau sa dea cu barda in acel falus pentru a-l face zob. Se duceau foarte multi sa dea cu barda. In Romania am avut un artist de genul acesta care s-a numit Ciomu, dr. Ciomu care a spus ca a facut chestia asta pentru ca a avut un atac cerebral. O fi avut intr-adevar un atac cerebral, dar nu cumva tot un soi de frustrare sa-i taie mandria barbateasca unui om l-a impins catre asta? E un semn de intrebare. Manifestari de genul acesta au fost. Pe mine personal si pe cei care au citit, care au umblat, nu ne mai entuziasmeaza sa revedem cu alte semnaturi niste lucruri care s-au mai facut. Exact cum m-ati trimite pe mine sa vad acum o expozitie a unui tip care semneaza in 2008 si picteaza ,,Carul cu boi’’. Nici nu are ce sa mai caute. Aia a fost treaba lui Grigorescu in epoca lui.
Exista artisti plasticieni pe care publicul nu-i cunoaste, dar care merita sa fie pusi in valoare?
La ora asta, in Bucuresti, traieste un om la vreo 80 si ceva de ani, pe nume Horia Mihai, un mare artist, pe care l-a promovat o singura data Sorin Dumitrescu intr-o expozitie. Este un mare artist contemporan roman care este insa foarte bolnav, parasit. A fost promovat in doua sali nepotrivite pentru opera lui. Arta lui cere pereti albi, lumina. El a fost incantat ca a fost scos in lume si asa. Un artist contemporan conceptual, abstract, de talia lui Horia Mihai, este jenant sa nu-l prezinti cand inca se poate bucura si sa zici, dupa ce a murit, ca ai uitat de Horia Mihai si ai promovat pe cei din Germania. Dl. Patapievici a avut vreodata rabdarea sa se aplece asupra unei lucrari de genul Horia Mihai? Nu. Din pacate, nu a vazut multe…
