,,Drumetului hotarat, muntii nu-i par de netrecut”
Kanze Kojiró (,,Viteaza Tomoe”, Teatru Noh)
Studioul de teatru Yamanote Jijosha, care a debutat ca teatru studentesc in 1982, a ajuns intr-un sfert de secol sa impuna o noua maniera de teatru. Apetenta trupei pentru teatrul clasic european (si mai cu seama pentru Shakespeare) este evidenta, teatrul japonez prezentand pana acum, pe langa „Titus Andronicus” (spectacol pe care-l joaca din 1999), si „Imblanzirea scorpiei” (2000), „Romeo si Julieta” (2003), „Visul unei nopti de vara” (2004) sau „Oedip” de Sofocle (2002).
Dupa 20 de ani de lupte si cu sacrificiul a 21 dintre fii sai (din totalul celor 25) cazuti eroic pe campul de lupta, generalul Titus Andronicus obtine o victorie hotaratoare impotriva gotilor care asediau Roma. O victorie care, pe langa linistea cetatii, aduce prazi bogate: sclavi (ceva „carne proaspata pentru bordeluri”, si forta noua de munca), aur, arme. Din pacate, Saturninus si Bassianus, cei doi fii ai defunctului imparat, isi disputa tronul. Saturninus invoca temeiul dreptului primului nascut, in timp ce Bassianus, fiind sigur ca ar fi preferat pentru calitatile sale, doreste o alegere. Chemat sa arbitreze dupa ce refuza propunerea de a deveni chiar el imparat, Titus il declara imparat pe intaiul nascut Saturninus, ba chiar ii acorda proaspatului imparat si mana fiicei sale, frumoasa Lavinia. Numai ca Lavinia fusese promisa lui Bassianus, intre cei doi existand o dragoste puternica.
Mutius, unul dintre fii lui Titus care se impotriveste noii alegeri este ucis pe loc de tatal sau. Aceeasi soarta are si Alarbus, fiul cel mai mare al reginei gote captive Tamora, sacrificat pentru eroii romani. Dragostea la prima vedere dintre noul imparat Saturninus (care renunta la Lavinia) pentru regina gota, ca si dragostea celorlalti doi fii ai Tamorei, Demetris si Chiron pentru Lavinia, dar mai ales intrigile pe care maurul Aaron (un precursor al maurului Iago), amantul Tamorei (care pare o schita de tinerete pentru lady Macbeth) si tatal unui „buzat” (care nu semana deloc cu imparatul Saturninus) le innoada pentru a conduce din umbra, declanseaza un sir de omoruri, violuri si mutilari. Instigati de Aaron si Tamora, Chiron si Demetrius il ucid pe Bassianus, o violeaza pe Livia careia ii taie mainile si-i smulg limba. Ca urmare a unor urzeli puse la cale tot de Aaron, doi dintre fii lui Titus (Martius sii Quintus) sunt acuzati de uciderea lui Bassianus si decapitati, iar fratele lor Lucius exilat pleaca la goti. Titus incearca sa-si scape fiii sacrificandu-si mana ca semn al increderii in nevinovatia lor.
Dupa cateva rasturnari de situatii, spre final Titus aflat la limita nebuniei, o ucide pe Tamora si pe fii acesteia, e ucis de Saturnin, care la randul lui e ucis de Lucius intors cu trupele gote. Aaron este ingropat de viu. Era pacat sa lipseasca o scena de canibalism (involuntar), Tamorei fiindu-i servite la masa bucatii din cei doi fii… Piesa contabilizeaza in doar 70 de pagini vreo 14 omoruri, 34 cadavre trei maini taiate o limba smulsa (sau poate tot taiata), un ingropat de viu. Circulatia unor boccele cu maini si capete taiate face parte din firescul atmosferei…
Daca Shakespeare singur a fost suficient pentru innoirea teatrului elizabethan, teatrul Yamanote Jijosha si regizorul Masahiro Yasuda au creat un stil nou de teatru, iar „Titus Andronicus” pare sa fie spectacolul fanion al acestui stil. Acest nou stil „Yojo-han”, coroboreaza efectul vizual cu adresarea directa a actorului catre public, cu pronuntarea clara a replicii apasand pe vocale. Acest nou stil „Yojo-han” impus de Masahiro Yasuda isi are radacinile in „nihon-buyo”, un fel de dans japonez si constituie o dezvoltare pe alta linie a teatrului Nõ sau Kabuki.
„Titus Andronicus” este o performanta artistica de echipa, in care fiecare actor are momentul (momente) de stralucire fara ca vreun puseu de protagonism sa strice echilibrul ansamblului, sa deregleze un mecanism de trairi care se concentreaza si din care ca rezultanta unor forte de felurite caracteristici iese la momentul oportun o replica, apare cu pregnanta un chip, te sageteaza furia unei priviri. Actorii nu merg, se pare ca gliseaza, deplasarile lor nu sunt miscari step-by-step, nu pot fi „decupate” secvential, ei aluneca intr-un fel de „slow-motion” cinematografic intrerupt din cand in cand de vreo actiune mai brutala, sustinuta de fondul sonor adecvat (pentru decapitari, taieri de brate sau partide de amor dorite sau nu, tratate ca niste scurte electrocutari).
„Titus Andronicus” nu este doar un spectacol foarte bun, spectacolul regizorului Masahiro Yasuda propune o noua forma de teatru. Scena cu actorii grupati ca un mêlée organizat, actorii care isi schimba locurile pozitia centrala revenind unuia sau altuia dupa cum o cere momentul actiunii, actorii grupati care potenteaza impactul textului cu forta unui pachet de inaintasi, a unui mêlée de la rugby. In mod cu totul surprinzator pentru noi, trupa de la Yamanote Jijosha demonstreaza ca un spectacol de exceptionala valoare artistica care efectiv absoarbe spectatorul, poate sa se desfasoare cu succes pe o scena de dimensiunile unui salon de ceai, adica pe un spatiu de doar 8 metri patrati!
Chiar daca numele actorilor japonezi, co-autori ai unui spectacol inovator nu sunt (deocamdata) cunoscute cititorilor nostri, merita sa fie mentionate pentru performanta artistica (nu ma feresc s-o spun!) exceptionala: Kohki Ura (Titus Andronicus), Kohei Yamada (Saturninus), Takashi Nonoshita (Bassianus), Junko Kurashina (Tamora, prizoniera regina gotilor), Emi Yamaguchi (Lavinia), Yoshiro Yamamoto (maurul Aaron), Kazuhiro Saiki (Demetrius), Yoshinobu Iwabuchi (Chiron), So Mimura (Marcus Andronicus), Takeshi Kawamura (Lucius), Hokada Mitsui (Quintus), Mami Koshiya (Martius), Takashi Nonoshita (Emilius). Sa nu uitam efectele de sunet (Kohei Taimi) si lumina (Yuji Sekiguchi) care stie sa focalizeze la momentul dorit pe actorul care are ceva de spus sau de aratat. Foarte frumoase si sugestive costumele create de Masako Watanabe si Yoko Takeuchi.
