Ministerul Sanatatii (MS) supune dezbaterii publice, pana in 29 ianuarie, un proiect de Ordonanata de Urgenta pentru modificarea si completarea Legii 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii.
Potrivit acestui proiect, spitalele se pot grupa prin comasare pe criterii teritoriale si in functie de distanta, de specificul serviciilor de sanatate acordate, in scopul utilizarii eficiente a resurselor materiale si umane pentru acordarea unor servicii medicale de calitate. Urmeaza „trierea”, in functie de competente. Spitalele vor fi clasificate pe categorii, iar criteriile in functie de care se face clasificarea se aproba prin ordin al ministrului Sanatatii.
Potrivit proiectului Ordonantei de Urgenta, managerul, persoana fizica sau juridica, incheie contract de management cu Ministerul Sanatatii, cu ministerele, respectiv institutiile cu retea sanitara proprie (Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Administratiei si Internelor, Ministerul Justitiei, Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, Serviciul Roman de Informatii, Serviciul de Informatii Externe, Serviciul de Telecomunicatii Speciale, Academia Romana) cu autoritatile administratiei publice locale, dupa caz, pe o perioada de maximum trei ani. Contractul de management poate inceta inainte de termen, in urma evaluarii anuale efectuate pe baza criteriilor de performanta stabilite prin ordin al ministrului Sanatatii, sau poate fi prelungit pe o perioada de trei luni, maximum de doua ori, perioada in care se organizeaza concursul de ocupare a postului. Contractul de management va avea la baza un buget global negociat, a carui executie va fi evaluata anual.
Ca organizare, spitalele publice se organizeaza si vor fi conduse de un comitet director, format din managerul spitalului, directorul medical, directorul de cercetare-dezvoltare pentru spitalele clinice, directorul financiar-contabil si, dupa caz, pentru spitalele cu peste 400 de paturi, un director de ingrijiri sau alt director potrivit normelor interne de organizare a spitalelor. Ocuparea functiilor specifice comitetului director se face prin concurs organizat de managerul spitalului. Actul normativ prevede ca membrii consiliului consultativ sunt: un reprezentant al Ministerului Sanatatii sau al directiei de sanatate publica, dupa caz, un reprezentant ai ministerelor si institutiilor cu retea sanitara proprie pentru spitalele aflate in subordinea acestora, un reprezentat al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate sau al caselor de asigurari de sanatate judetene, a municipiului Bucuresti sau Casa de Asigurari de Sanatate a Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, doi reprezentanti numiti de consiliul judetean ori local, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucuresti, din care unul sa fie economist, un reprezentant al universitatii sau facultatii de medicina, pentru spitalele clinice, institutele si centrele medicale clinice si managerul spitalului public.
Prin modificarile propuse, se urmareste ca la spitalele pentru care s-a transferat managementul asistentei medicale catre autoritatile locale, numirea managerului, precum si incheierea contractelor de management sa se realizeze de autoritatie administratiei publice locale. Avand in vedere ca prin descentralizarea sistemului sanitar, spitalele vor trece in subordinea autoritatilor administratiei publice locale, in acest mod se poate realiza implicarea autoritatilor administratiei publice locale in coordonarea activitatii spitalului prin masuri ferme si realizate in interesul comunitatii.