Se vor evita Dealul Negru si statiunile de pe Valea Oltului
Lucrarile pentru realizarea autostrazii Pitesti-Sibiu ar putea fi licitate chiar in acest an, asta daca nu vor interveni noi schimbari in prioritatile Ministerului Transporturilor, dupa plecarea Ancai Boagiu.
Deocamdata, a ramas in vigoare varianta construirii acestei autostrazi nu prin parteneriat public-privat, asa dupa cum fusese intentia initiala,ci din fondurile europene care vor fi alocate Romaniei in perioada 2014 – 2020, prin Programul Operational Sectorial de Transport. Realizarea celor 116 kilometri ai acestei portiuni a Coridorului IV Pan-European ar urma sa coste peste 3 miliarde de euro si o parte din bani s-ar asigura prin renuntarea la alte proiecte de infrastructura. Traseul viitoarei autostrazi va traversa teritoriul administrativ a trei judete – Sibiu (20,3 km pe langa Selimbar, Talmaciu, Turnu Rosu), Valcea (36,8 km pe teritorul apartinand de Caineni, Racovita si Perisani) si Arges (59,2 km prin Salatrucu, Suici, Tigveni, Curtea de Arges, Baiculesti, Merisani, Budeasa si Bascov).
Conform planului initial, traseul autostrazii va pleca din punctul in care astazi se termina atostrada Bucuresti-Pitesti si va continua pana la Curtea de Arges, urmand apoi sa se interesecteze cu actualul DN7 (Valea Oltului) in localitatea Racovita. Se vor evita astfel zone precum Dealul Negru, Ramnicu Valcea sau Calimanesti-Caciulata-Cozia. Ulterior, autostrada se va termina in actuala centura a Sibiului dupa ce va merge in paralel cu Valea Oltului si cu DN7 pe portiunea Racovita-Sibiu.
Autostrada Pitesti – Sibiu presupune realizarea a 30 de kilometri de lucrari de arta (poduri, pasaje si viaducte) si a 5,6 kilometri de tunele. Principalele probleme cu care se vor confrunta constructorii vor fi largirea caii de acces pe Valea Oltului si instabilitatea versantilor de aici.