2,1K
Miercuri, 31 august, a avut loc sedinta ordinara a Consiliului Local al municipiului Pitesti, ocazie cu care au fost dezbatute 40 de proiecte de hotarare si rapoarte. Sedinta a fost prezidata de viceprimarul Liliana Gagiu care a impus un ritm alert discutiilor, parca grabindu-se special pentru ceva anume. Totusi, au existat si momente de disputa in care consilierii PDL – care altii? – au tinut sa isi spuna punctul de vedere cu privire la o serie de decizii si sa explice votul impotriva pe care l-au dat in anumite situatii.
De exemplu, ei s-au abtinut de la vot cand a fost vorba de proiectul de hotarare privind ridicarea masinilor stationate neregulamentar si au solicitat ca realizarea a 52 de centrale de cartier, prevazuta intr-un studiu elaborat special in acest sens, sa fie finalizata intr-un an.
Au existat si momente…vesele, cu intepaturi de ambele parti (putere – opozitie). De exemplu, viceprimarul Cornel Ionica le-a spus consilierilor PDL ca nu are rost sa mai propuna un candidat pentru o comisie de negociere, caci USL oricum si-i va impune pe ai sai. Tancurile care vor fi aduse la Pitesti au starnit cele mai multe ironii. „Nu se potrivesc lalelele cu tancurile”, a spus pedelistul Gheorghe Fratoaica, in vreme ce Mariean Neacsu a cerut ca tancurile sa fie aduse la Targoviste si sa fie pilotate de viceprimarul Cornel Ionica. Continuand pe aceeasi linie, Stefan Ciocanel a solicitat ca pe tancuri sa fie trecuta si crucea rosie, dar in acel moment primarul Tudor Pendiuc a dat o replica pe masura: „Crucea va fi pusa la anul, cam pe vremea asta!”, a spus edilul, referindu-se la alegerile care urmeaza si la faptul ca actuala putere ar urma sa le piarda.