In urma cu vreo cinci luni, presedintele PSD Arges, Constantin Nicolescu atragea atentia ca bugetarii sunt in pericol sa nu-si mai primeasca salariile, incepand din aceasta toamna. Este un semnal pe care l-au tras si primarii argeseni, acestia declarand raspicat ca fondurile actuale nu le mai ajung decat pana in luna septembrie. Ei bine, ceea ce Nicolescu avertiza la inceputul anului, confirma presedintele Traian Basescu la jumatatea lui 2009. Potrivit acestuia, Romania se afla pe buza prapastiei, la un singur pas de recesiune, optimismul BNR neavand acoperire atata timp cat PIB-ul va scadea si in trimestrul II. In aceste conditii, Executivul este in pericol sa nu-si poata permite plata salariilor care bugetari.
,,Optimismul manifestat de BNR dupa aprilie nu are acoperire in evolutiile viitoare economice, motiv pentru care vom avea o scadere de produs intern brut in trimestrul II, ceea ce inseamna intrare in recesiune dupa toate normele. Abia in trimestrul III sau IV poate reusim sa stapanim deprecierea economiei” a declarat Basescu.
Ceea ce nu spune presedintele tarii este faptul ca asa-zisul program anti-criza al actualei coalitii nu numai ca exista decat pe hartie, iar ministrii puterii au luat, pana la acest moment, masuri criminale pentru economia Romaniei. Si se vede treaba ca se incapataneaza sa persiste in eroare si in nesimtire chiar si acum, in ultimul ceas. Din ce in ce mai des se vehiculeaza ideea unei greve fiscale si se pare ca aceasta ar fi singura modalitate care sa-i determine pe guvernanti sa nu se mai joace cu destinele a mii si mii de firme ce falimenteaza cu fiecare zi ce trece.