In primul numar al editiei noastre, presedintele PNL Pitesti, Marius Postelnicescu ne acorda un interviu in care se declara nemultumit de activitatea unor consilieri liberali si a unor directori de deconcentrate. Aprecierile sale le-a lasat cu un mare nod in gat colegilor de partid vizati. Daca unii au reactiunat mai ponderat, incercand sa nu-l supere prea tare pe seful de partid, altii au rabufnit si au spus tot ce aveau pe suflet. Asta ne-a facut sa tragem concluzia ca, la PNL Pitesti, lucrurile au inceput sa scape de sub control si ca autoritatea politica a liberalului Postelnicescu a scazut simtitor de cand a fost propulsat in cariera, la Administratia Nationala a Apelor.
Cristian Libertatu:
„Nu are nicio pregatire ca sa-si dea cu parerea in activitatea mea”
Primul care a reactionat la declaratiile presedintelui liberal a fost Cristian Libertatu, seful Inspectoratului Regional pentru Protectia Consumatorilor. Acesta s-a simtit lezat in… profesionalismul sau, despre care Postelnicescu aprecia ca ar trebui sa si-l puna la punct. „Eu zic ca domnul Postelnicescu ar trebui sa stea vreo trei zile aici, si apoi sa-si dea cu parerea. Profesional, eu pot sa-mi dau cu parerea si in privinta directiei dumnealui, caci sunt membru in Comitetul de Bazin Arges-Vedea, dar dansul nu are nicio pregatire ca sa-si dea cu parerea in activitatea mea. Eu cred ca s-a grabit putin cand a facut astfel de aprecieri”, ne-a declarat Cristian Libertatu, vizibil iritat ca tocmai seful pe linie de partid ii contesta meritele.
Lulu Vasilescu:
„Nu sunt obligat sa vin la Organizatia Pitesti” Un alt director de institutie, de care Marius Postelnicescu se declara nemultumit, este Corneliu Vasilescu (zis si Lulu), seful Directiei Agricole. Acestuia i se imputa ca trateaza organizatia municipala cu spatele, uitand sa mai semneze condica si pe la partid. In contrareplica, Lulu Vasilescu a declarat ca nici nu va trece pe viitor pe la PNL Pitesti, intrucat el face parte din… alta organizatie. „Chestiunea este extrem de simpla: eu nu fac parte din Organizatia Pitesti, ci din Organizatia Domnesti. Dumnealui stie acest lucru, dar poate ca atunci cand a facut declaratia, nu si-a dat seama… Am fost si la Organizatia Pitesti de doua sau trei ori anul trecut si o data in 2006, dar, repet, nu sunt obligat sa vin aici. In schimb, la Domnesti, nu am absentat niciodata”, ne-a declarat Lulu Vasilescu.
Cristian Soare:
„Stiu, sunt si membru de partid, dar… asta e… N-am timp…”
Diplomat si impaciuitor cum il cunoastem, Cristian Soare, directorul ITM Arges, s-a ferit sa-si supere seful, chiar daca acesta declarase ca activitatea sa este cam… „superflu”. Soare si-a motivat lipsa din viata de partid, prin faptul ca demnitatea de functionar public ii rapeste tot timpul. „Ii spun colegului meu Marius ca nu am putut sa mai vin pe la partid din cauza faptului ca am foarte multe activitati de dus la indeplinire in institutia pe care o conduc. Muncesc de la 8 dimineata, la 6-7 seara. A fost o perioada foarte incarcata, in plus, sunt functionar public si acest lucru imi rapeste majoritatea timpului. Stiu, sunt si membru de partid, dar… asta e… N-am timp…”
Nicolae Radneantu:
„Parca si dumnealui, cand era consilier local, era cam mut”
Radu Perianu, Narcis Sofianu si Anca Barbu – acestia sunt consilierii de a caror activitate s-a declarat multumit presedintele Postelnicescu. Pe ceilalti, i-a trecut la categoria „disciplinati… si-atat”. Consilierul Nicolae Radneantu nu face parte nici macar din categoria „ceilalti”, lucru care nu este de mirare, cunoscute fiind relatiile tensionate dintre cei doi. Asta l-a si facut pe Radneantu sa dea urmatoarea declaratie: „Domnului Postelnicescu ii raspund la modul urmator: avem in grupul nostru doi avocati si doi profesori. Logoreea lor si elocinta conversatiei o depasesc pe a mea. Si daca eu cu Radu Perianu stabilim pe ce puncte nu vom fi de acord, atunci spun: «Radule, ai cuvantul, esti de profesie avocat.» Asa, hai sa ne aflam in treaba, sa ne certam… nu vad rostul. Il las pe Radu, e prietenul meu si are sarea si piperul in discutii. Nu stiu daca, per sedinta, am avut doua-trei interpelari, dar o data la doua sedinte tot am avut. Ca nu ma ridic la inaltimea domnului Postelnicescu, imi pare rau, asta e! E parerea dumnealui, eu o tin pe a mea… Parca si dumnealui, cand era consilier local, era cam mut. Oare domnul Postelnicescu are logoree si la Consiliul Judetean? Nuu, e cam mut si la Judet, va spun eu…”
Cornelia Domnisoru:
„Au aparut tot felul de fripturisti, care nu au nicio legatura cu liberalismul”
Fire dintr-o bucata, Cornelia Domnisoru nu a primit prea bine declaratiile presedintelui Postelnicescu, motivand ca si-a facut temeinic treaba. Mai mult, consiliera Domnisoru se declara nemultumita de ceea ce se intampla in organizatia municipala, motivand ca acolo si-au facut loc tot felul de fripturisti. „E, acum ce sa zic?… Eu sunt impacata cu mine, ca stiu ca mi-am facut treaba in Consiliul Local. Iar daca pe la partid dau din ce in ce mai rar, este pentru ca nu-mi mai place ce se intampla pe acolo. Au aparut tot felul de fripturisti, care nu au nicio legatura cu liberalismul. Ca vechi liberal, ma mahneste foarte tare aceasta situatie”, ne-a declarat doamna consilier.
Narcis Sofianu:
„Sa-si evalueze si activitatea proprie si sa se compare cu cei pe care ii critica”
Cu toate ca activitatea ii este apeciata de catre seful direct pe linie de partid,
consilierul Narcis Sofianu s-a simtit dator sa le atraga atentia celor ce critica, sa fie aspri si cu propria activitate, nu doar cu a altora. „Inclusiv atunci cand am fost acuzat, nu neaparat de domnul Postelnicescu, de faptul ca nu am votat asa cum a hotarat partidul, am cerut sa fiu luat in discutie in Biroul Municipal, si Biroul mi-a dat dreptate. Nu numai cel local, ci si cel judetean. Am recomandat celor care se lauda pe sine si critica pe altii, si nu ma refer neaparat la domnul Postelnicescu, sa-si evalueze si activitatea proprie si sa se compare cu cei pe care ii critica”, a declarat Sofianu.