*Pedelistii cei mai bogati, conservatorii si penegistii saracii satului
Pana la declansarea campaniei electorale nu mai e mult si in cancelariile partidelor s-au facut deja planurile de bataie de la stabilirea sloganurilor si pana la realizarea materialelor de propaganda ori a programului de mitinguri, marsuri si vociferari electorale. Toate acestea costa, insa, pe langa timpul si efortul personal al celor implicati si foarte multi bani, fiind bine stiut ca in ziua de azi nici moca nu mai e gratis. Cu ce bani pleaca partidele la drum pentru a-si sustine candidatii, cine sunt bogatii si cine sunt saracii campaniei, va spunem in cele ce urmeaza. Aviz cititorilor: facem vorbire de sumele declarate, oficiale, caci cele rulate fara stirea Sfantului Fisc… ehei, asta e alta treaba!
PD-L arunca bani de bani
Pe minimum 300.000 de euro mizeaza organizatia condusa de Cristian Boureanu care vrea, nici mai mult nici mai putin, sa obtina sefia Consilului Judetean, Primaria Pitesti si majoritatea in cele doua consilii. In presa locala s-au vehiculat scoruri importante cu privire la contributia candidatilor pentru locul pe lista, unele chiar de ordinal zecilor de mii de euro.
Liberalii nu stau deloc rau
Liberalii lui Adrian Miutescu mizeaza si ei pe un buget care sa sara binisor de 250 000 de euro, daca nu chiar sa-l egaleze pe cel al fostilor lor colegi din PD-L. Desi nu spera la o majoritate in consiliul local sau in cel judetean, liberalii trag tare pentru a-i impune pe Anca Barbu in fruntea Primariei Pitesti, respectiv pe Adrian Miutescu la presedintia CJ Arges.
PSD abia pe locul trei
Partidul care mizeaza pe tandemul Nicolescu-Pendiuc va avea in Arges un buget care depaseste cu putin 220 000 de euro, bani proveniti strict din judet, la acestia urmand sa se adauge si ceva ajutoare constand in materiale publicitare venite de la centru.
Taranistii se lauda cu… 20.000
Pana se va milostivi liderul national Milut sa le arunce si lor de-un afis, de-o bricheta ceva, taranistii argeseni condusi de Iulian Prunaru se lauda cu un cont de 20.000 de euro. In ciuda acestei sume mici, Prunaru este convins ca va face o figura buna in cursa pentru sefia CJ Arges.
PNG si PC joaca la zero
Desi sunt proprietatea unor fruntasi din topul celor mai bogati romani, Gigi Becali si Dan Voiculescu, PC si PNG nu au nici un ban in contul pentru alegerile din Arges. Cornel Lazar ne-a spus ca inca nu s-a primit nimic de la Bucuresti iar contributia propriilor membri este insignifianta. Acelasi raspuns l-am primit si de la Catalin Teodorescu, presedintele PC Arges, si el ca si omologul sau de la PNG spunand ca va castiga voturi cu ajutorul mesajelor candidatilor si nu cu bani. De acord, dar si mesajele costa si… atatia bani, atata peste…