Ceea ce astăzi numim zonă metropolitană nu este un concept nou, ci o modalitate de administrare teritorială folosită în România cu foarte multe zeci de ani în urmă. Chiar și comuniștii aplicau principiile zonei metropolitane în administrarea capitalelor de județ și a orașelor mari doar că nu foloseau această denumire atât de uzitată astăzi.
În aceste condiții, aflată astăzi în chinurile tot mai nesfârșite ale propriei deveniri, Zona Metropolitană Pitești a funcționat cu succes înainte de 1990, bineînțeles păstrând proporțiile modelului după care se făcea administrație la acea vreme.
Astfel, Piteștiului i se alăturau toate comunele care aveau graniță directă cu orașul, numite atunci comune suburbane, plus Mioveniul care purta numele administrativ de oraș satelit al Piteștiului. Soarta tuturor acestor localități se decidea nu la județ, așa cum se întâmplă astăzi, ci la nivelul municipalității piteștene. Mai exact, orice investiție de interes economic sau social care se realiza în aceste localități era gândită în directă legătură cu programul de dezvoltare a Piteștiului. Nu întâmplător toate obiectivele economice ridicate atunci pe teritoriile acestora erau considerate ca aparținând Piteștiului. Să nu uităm că platforma nucleară de la Mioveni s-a numit inițial Institutul pentru Tehnologii Nucleare Pitești, iar Dacia se numea UAP–Uzina de Autoturisme Pitești.
Până în anii ’80, când pe Ceaușescu l-a lovit mania economisirii a orice și cu orice preț, Piteștiul și zonele învecinate se bucurau de o rețea, cum altfel, metropolitană de transport. O rețea cu mai multe linii de autobuz ca astăzi, iar în 1989 existau proiecte pentru o linie de tramvai pe axul principal al orașului și câteva linii de troleibuz între cartierele acestuia. Dar, iată cum arăta întreaga rețea de transport a zonei urbane și periurbane, adică metropolitană, Pitești până aproximativ în anul 1981 când a început sarabanda economisirilor și, implicit, a desființării progresive a multor linii de transport în comun:
- Linia 1 Gară Sud – CPL (Alprom);
- Linia 1B Gară Sud – Găvana III;
- Linia 2 Bascov – CPP (Arpechim);
- Linia 2B Trivale – CPP (Arpechim);
- Linia 3 Războieni – Gară Sud;
- Linia 3B Războieni – CPP (Arpechim);
- Linia 4 Gară Sud – Gara Golești;
- Linia 5 Trivale – CPL (Alprom);
- Linia 5B Trivale – Găvana III;
- Linia 6 Războieni – Ștefănești;
- Linia 7 Craiovei – CPL (Alprom);
- Linia 7B Craiovei – Găvana III;
- Linia 8 Trivale – Gară Sud;
- Linia 8B Trivale – Centru și retur;
- Linia 9 Craiovei – Ștefănești – Valea Mare;
- Linia 10 Trivale – Ciocănăi;
- Linia 11 Războieni – Scheau;
- Linia 12 Craiovei – Bariera Bradu;
- Linia 13 Războieni – CPL (Alprom);
- Linia 13B Războieni – Găvana III
- Linia 14 Craiovei – Valea Ursului;
- Linai 15 Gară Sud – Spitalul Racovița;
- Linia 16 Gară Sud – Halta Gropeni;
- Linia 17 Textila Gară – Textila Găvana (Novatex);
- Linia 19 Găvana III – CPP (Arpechim);
- Linia 20 Arpechim – Fabrica de Bere – Găvana II (a funcționat doar câțiva ani). De asemenea, au existat și liniile 16, 16B și 18 care legau orașul de Racovița, Conțești, respectiv Făgetu. Mai trebuie spus că litera B a fost adăugată liniilor care în anii ’60,’70 aveau numărul tăiat cu bară oblică și purtau denumirea „barat”, de exemplu „1 barat”, „2 barat”, etc…
SPAȚIU PUBLICITAR
Revenind în zilele noastre, când și transportul metropolitan al Piteștiului se lovește de încăpățânarea unor primari din vecini, nu putem să nu remarcăm că în comunism, cu toate nenorocirile lui, măcar exista o disciplină administrativă în care nu încăpeau orgolii prostești și vise de mărire exagerate în defavoarea intereselor comunității. Unul dintre foarte puținele lucruri bune ale comunismului, de altfel.
În concluzie, înființarea Zonei Metropolitane Pitești ar fi floare la ureche dacă ar fi îndeplinite trei condiții de minim bun simț. Prima ar fi ca toți primarii localităților componente să accepte că dezvoltarea zonei e mai importantă decât propriul narcisism. A doua, ca în consiliile locale ale acelorași localități să se voteze accederea în zona metropolitană, apă de ploaie. A treia, să se studieze arhivele administrative de după 1960 sau măcar arhiva ziarului Secera și Ciocanul de dinainte de 1990 pentru a înțelega că așa ceva s-a mai întâmplat la Pitești și toți primarii de atunci au supraviețuit cu brio.