Prefectul Marcel Proca a solicitat Directiei Sanitar-Veterinare Arges o informare publica, in cadrul Colegiului Prefectural, cu privire la riscurile contactarii gripei porcine, epidemie care a facut victime atat in Mexic, cat si in Spania, SUA si Canada. Maine, reprezentantii Directiei vor face precizari referitor la masurile pe care producatorii si consumatorii trebuie sa le ia pentru a fi in siguranta.
Autoritatile romane au inceput sa ia masuri de preventie in acest sens, fiind notificate punctele de frontiera pentru verificarea tuturor importurilor venite din zona Americii. De astazi a inceput si o campanie de informare pentru crescatorii de porci, pentru ca acestia sa-si ia masuri de securitate si sa faca vaccinurile necesare. In Romania, autoritatile au anuntat ca nu exista nicio suspiciune de gripa porcina, iar tara noastra nu a importat animale din Mexic.
Virusul gripei porcine a provocat pana acum moartea a zeci de persoane in Mexic. De asemenea, Canada a raportat primele sase cazuri, fiind vorba de oameni care s-au intors din vacantele petrecute in Mexic. In Spania au fost depistate sase posibile cazuri de infectare cu gripa porcina, oamenii fiind sub supravegherea medicilor. In Scotia, doua persoane care au fost in Mexic au fost spitalizate ca masura de precautie, dupa ce s-au constatat simptome asociate acestei afectiuni. In SUA, 20 de cazuri de gripa porcina au fost confirmate, autoritatile declarand stare de urgenta sanitara.
Gripa porcina este o maladie respiratorie specifica porcilor din crescatorii. Ea se transmite prin contact direct cu animalele sau de la om la om, dar nu si prin consumul de carne de porc. Printre simptomele acestei boli se numara febra, durerile de cap si musculare, dar si iritatii la nivelul ochilor.