Intrebare de 1.000 de puncte: cum se face ca, imediat dupa izbucnirea scandalului „mafiei permiselor” in Arges, 10 calculatoare au iesit la iveala, ca din senin, gata pregatite pentru un examen care sa inlature orice dubiu de fraudare? Ei bine, respectivele calculatoare nu au fost scoase precum iepurele din joben, ci existau in sediul Serviciului de Permise Auto Arges de nu mai putin de un an.
MIRA-m-as sa nu fi luat si ei parte la festinul spagii de la Permise Auto…
Prefectul Judetului Arges, Ion Popa declara ca pana la acel moment nu se pusese la punct softul care sa lucreze pe respectivul calculator. «Calculatoarele existau deja de un an – 10 posturi, dar nu exista acel soft prin care sa pui calculatorul la treaba. Eu am facut toate demersurile care mi-au stat in putere. Cei de la MIRA s-au ocupat de tot ce tine de coordonarea metodologica. Iata ca de la 1 iulie s-au gasit toate masurile tehnice», ne-a declarat prefectul Popa. Este normal ca realizarea unui soft bine pus la punct sa dureze chiar si un an, functie de echipa care lucreaza, complexitatea softului si banii pusi la bataie pentru realizarea lui. Nu avem insa cum sa nu ne intrebam daca nu cumva, in mod deliberat, s-a tot amanat sustinerea electronica a examenului auto si s-a taraganat aplicarea unei astfel de masuri care sa inlature orice dubiu. Tot pe terenul speculatiilor aflandu-ne, faptul ca in astfel de servicii, la nivel national, nu doar in Arges, se percep spagi extraordinar de mari – dovada si averile impresionante ale bugetarilor care lucreaza in acest domeniu – era cunoscut de ani buni de zile. Spaga pentru un permis auto mergea cot la cot cu cea pentru o operatie sau pentru obtinerea unui post important in administratie. Sa fi fost straini de toate acestea superiorii din MIRA? Sa nu fi luat si ei parte la festinul spagii vazand cum, sub ochii lor, „militia” romana infloreste peste noapte? Sa fi rabdat ei atatia ani, curati si cinstiti, cand subalternii lor il huleau pe Dumnezeu ca le-a dat doar doua maini pentru luat? Dupa o logica elementara, raspunsul ar fi clar – NU. Dar cand ei suteaza, ei dribleaza, ei dau cu capul, mai greu sa-i vedem luati la puricat si pe distinsii din MIRA.
(30 iunie)