Despre greva profesorilor, liberalul Florin Gardin, fost inspector general al invatamantului argesean, a declarat ca a fost un meci in care cei de la guvern au castigat timp, iar cadrele didactice au pierdut la capitolul imagine.
,,Ma intreb retoric, la ce a fost buna aceasta greva, fiindca noi, profesorii, nu am obtinut nimic. Guvernul a scapat din aceasta actiune a sindicatelor prin tertipurile pe care le-a folosit mereu. In urma cu trei zile, Guvernul diminua salariile, iar acum a garantat ca ne va da banii pana la sfarsitul anului. Mai putem sa fim noi siguri de aceste garantii? ”, s-a intrebat Florin Gardin.
Nu se vor plati orele suplimentare
Perioada pe care o traversam poate sa fie, potrivit opiniei Ancai Barbu, una benefica pentru PNL. ,,Nu s-a inregistrat niciodata in Romania ceea ce intampla acum, ca toate categoriile sociale sa fie nemultumite. Din punct de vedere al invatamantului, ne-am confruntat cu pericolul acestei crize. Greva profesorilor nu a rezolvat nimic. S-a semnat un pact intre sindicate si Ministerul Educatiei, in care se prevede ca profesorii sa beneficieze de o crestere de 33%. Cum se impaca asta cu ordonanta care prevede ca bugetarii vor avea salariile inghetate? Eu vreau sa va spun ca la grupul scolar unde functionez, am avut consiliu profesoral unde am fost anuntati ca salariile vor fi diminuate in acest trimestru cu 8%. Asta inseamna ca nu se vor putea plati orele suplimentare ale profesorilor. Pactul zice ca profesorii isi vor lua salariile in totalitate pentru anul 2009, iata ca incepem cu o diminuare a salariilor. Promisiunile Guvernului sunt un sir de vorbe goale care se transforma in minciuni“ a spus consilierul local Anca Barbu.
Domnia sa a mai precizat , ca greva profesorilor a adus foarte mare confuzie in scoli, iar elevii au folosit greva ca sa-si prelungeasca perioada de vacanta de 1 Mai.”