Tind sa cred ca titlul de mai sus este mai mult o intrebare retorica, iar greva de la Dacia incepe sa fie speculata, din ce in ce mai mult, in interes politic. Cel putin aceasta este impresia pe care am avut-o in urma mitingului desfasurat in plin centru al Pitestiului. Peste 6.000 de muncitori au scandat, la indemnul liderului sindical Nicolae Pavelescu, sloganuri precum „Tariceanu si ai lui sa se duca dracului!”, grevistii fiind transformati astfel intr-o masa de manevra electorala. Iata cum un conflict punctual, izbucnit in cadrul unei societati private, tinde sa capete si alt fel de valente. Intrebarea care se pune este urmatoarea: la comanda cui raspund liderii sindicali si ce au ei de castigat in urma asmutirii grevistilor impotriva guvernarii liberale?
Cand politicul isi baga coada…
Departe de mine intentia de a lua apararea Guvernului Tariceanu, care, slava Domnului, are si el destul de multe bube in cap, ca toate guvernarile care s-au succedat din ’89 si pana in ziua de azi. Vorbind strict de cazul Dacia, un lucru este cert: parlamentarii liberali de Arges au declarat in mod deschis ca solicitarile muncitorilor de la Dacia sunt indreptatite, iar patronatul ar trebui sa le acorde mai mult respect, prin acordarea de salarii decente. La randul sau, premierul Tariceanu s-a abtinut de la a comenta subiectul, facand doar o singura mentiune: „Sa nu mulgem vaca pana cand nu incepe sa dea lapte”. A fost declaratia care a dat apa la moara liderilor sindicali, transformand o greva care a pornit de la premise cat se poate de corecte, intr-o arma electorala.
Sindicatul Dacia forteaza lucrurile
Daca la inceput, patronatul Dacia Renault a venit la masa negocierilor cu sume umilitor de mici, la ultima negociere care a avut loc martea aceasta s-a oferit un 394 de RON majorare salariala, fata de cei 550 de RON solicitati de catre sindicalisti. Se stie faptul ca la orice negociere, ambele parti trebuie sa ajunga undeva la mijloc, la un compromis reciproc avantajos. In acest moment, se poate spune ca patronatul Dacia a facut compromisul si a venit la… jumatatea drumului. Practic, sindialistii ar fi trebuit sa spuna „Stop, greva!”, dar nu au facut-o, fortand astfel lucrurile mai mult decat era necesar. Mai grav este ca, din informatiile care ne-au parvenit din interiorul societatii Dacia pe cai neoficiale, sindicatul nu ar avea bani cu care sa acopere zilele de protest ale muncitorilor, desi acest fond de greva ar fi unul obligatoriu. Speranta sta la sindicatul Renault din Franta, care sustine greva muncitorilor de la Uzina din Colibasi. Dar nu de dragul romanilor, asta este sigur, ci din interese pe care le stiu ei mai bine.
Exemplul Dacia poate pune in pericol economia romaneasca
Asadar, greva de la Dacia continua. O greva care incepe sa ia o turnura periculoasa. Practic, noua politica a sindicatelor – „Totul sau nimic!” – poate avea repercusiuni negative asupra economiei romanesti. Nu ca exista vreun pericol ca Renault sa-si ia jucariile si sa plece, ci faptul ca investitorii straini vor avea rezerve in a investi in Romania. Este clar ca nimeni nu-si doreste sa fie sclav in tara lui si sa munceasca pe doi lei, insa tocmai forta de munca mai ieftina era cea care atragea noi si noi investitori. In acest sens, solutia compromisului de ambele parti – a patronatului si a sindicatului – ar fi fost cea mai inteleapta dintre toate. Or, fortandu-se nota (poate si in contextul unui an electoral, in care politicul si-a varat coada), semnalul dat este unul cat se poate de negativ. Si aici ajung la declaratia premierului Tariceanu care, intr-un mod sugestiv, ii sfatuia pe romani sa mai aiba putina rabdare pana cand economia romaneasca va incepe sa functioneze pe principii sanatoase. Pe de alta parte, insa, ii inteleg si pe acei romani carora, din ’89 incoace, le-a ajuns cutitul la os tot asteptand.