800 de miliarde de lei – aceasta este suma pe care Guvernul lui Boc o datoreaza doar constructorilor din Arges care au lucrat la infrastructura scolara! Potrivit presedintelui Consiliului Judetean, Constantin Nicolescu, inceperea noului an scolar este pusa in pericol, intrucat sunt scoli nefinalizate sau a caror reabilitare nu s-a incheiat. Mai mult, nu sunt sanse ca anul acesta firmele sa-si recupereze banii, intrucat ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea a lasat clar sa se inteleaga ca nu poate aloca bani de la buget pentru acoperirea datoriilor.
,,Pana la acest moment 26 de miliarde s-au dat pentru continuarea unor lucrari la gradinite si vom vedea daca in etapa viitoare vom primi bani pentru scolile incepute. Situatia e delicata pentru ca sunt lucrari in avans care necesita sume imense – in jur de 800 de miliarde pe care ar trebui sa-i primim ca sa aducem la zi plata acestor datorii. Ministrul Finantelor nu ne-a incurajat ca ar avea bani la buget, cred ca o parte dintre lucrari vor fi platite anul viitor” a declarat presedintele Constantin Nicolescu.