Controalele se tin lant la Universitatea de Stat din Pitesti. De data aceasta, o presupusa tentativa de frauda de cateva miliarde este cercetata de catre Curtea de Conturi de la Bucuresti. Chiar daca se intalneste la fiecare inceput de saptamana cu ministrul Educatiei Ecaterina Andronescu, presedintele PSD Arges, Constantin Nicolescu sustine ca nu a intrebat-o niciodata de soarta Universitatii, cu toate ca in presa au fost publicate niste stenograme din care reiese ca doamna ministru ar tine capacul peste niste nereguli de natura penala.
La randul sau, senatorul Serban Valeca neaga ca ar fi purtat discutii cu Ecaterina Andronescu pe aceasta tema, insa, din surse din cadrul ministerului, sustine ca nu ar fi fost elaborat, pana acum, un raport al Curtii de Conturi. Profesor la Universitatea de Stat, Valeca declara ca nu vrea sa se implice in problemele de acolo, insa avertizeaza asupra faptului ca nu este posibil un dialog social intre conducere si reprezentantii sindicatului.
,,M-am intalnit cu doamna Andronescu la Bucuresti, dar nu am discutat despre Universitatea Pitesti, pentru ca sunt un simplu cadru didactic acolo, nu am nicio raspundere. Eu imi vad de ale mele. Nu am vazut raportul Curtii de Conturi. M-am intalnit cu cineva de la Ministerul Educatiei si mi-a spus ca la ei inca nu a ajuns nicio hartie. Ceea ce pot spune, insa, este ca lipseste dialogul social. Patronatul si sindicatele sunt in egala masura vinovate. Cum nimeni nu discuta cu nimeni, toti incearca sa se duca la terti” a declarat senatorul Serban Valeca.