Constantin Nicolescu, presedintele Consiliului Judetean Arges, a finalizat raportul de activitate al institutiei pe care o conduce pentru anul 2009. Conform raportului, Consiliul Judetean a cheltuit anul trecut suma de 283,4 milioane de lei. Cele mai multe fonduri au fost consumate pentru protectia sociala.
Cifrele lui Nicolescu
Constantin Nicolescu precizeaza in raport ca in anul 2009 au fost organizate 19 sedinte de Consiliu in care au fost adoptate 201 hotarari. Cele mai multe hotarari au vizat aprobatrea de proiecte de dezvoltare (43), urmate fiind de hotararile cu caracter economic si financiare (31) si cele de administrare a patrimoniului (21). Cele mai multe fonduri cheltuite anul trecut de Consiliul Judetean au fost alocate pentru protectia sociala, respectiv 44,95% din buget. Pentru transporturi (mai ales reparatii de drumuri) au fost alocate 23,67% din fonduri, iar pentru invatamant au fost alocate fonduri in procent de 6,49% din buget. 6,68% din buget a fost consumat pentru sustinerea activitatii proprii Consiliului Judetean iar pentru cultura, recreere si religie au fost cheltuite 9,79% din fonduri. Cele mai putine fonduri (0,03%) au fost dirijate pentru plata dobanzilor aferente imprumuturilor contractate de Consiliul Judetean.