1,4K
Chestorul Camerei Deputatilor, parlamentarul Mircea Draghici, sustine ca Prahova se apleaca in fata istoriei si a importantei Argesului, judet care a cunoscut o dezvoltare infloritoare in perioade in care Ploiestiul nu aparuse nici macar sub forma de sat. Deputatul face aluzie la steagul cu insemnele voievozilor de la Arges, pe care presedintele Consiliului Judetean Prahova l-a realizat pentru a reprezenta viitoarea regiune Muntenia. Un steag care dovedeste, insa, si precarele cunostinte de heraldica, mai subliniaza chestorul Mircea Draghici.
,,Cu bucurie am aflat zilele trecute din presa scrisa si vizuala ca la indemnul Fundatiei “Mihai Viteazul”, CJ Prahova vrea sa adopte un steag inspirat de descoperirile din mormantul 10, aflat in Biserica Domneasca din Curtea de Arges, precum si din monezile si sigiliul domnitorului Vladislav Vlaicu, inhumat in acest sfant lacas.
Este trist insa, ca in graba lor de a recunoaste importanta istorica a primilor Basarabi si a capitalei lor de la Arges, au luat de pe Wikipedia, imaginea scutului din mormantul 10, fara a citi explicatiile alaturate. Ar fi vazut, cu un minimum efort, ca pe butonii si nasturii voievodului din mormantul 10 apareau culorile verde si auriu. Acest scut unit in parti jumatate, are campul din stanga fasciat orizontal cu patru perechi auriu si verde, in timp ce campul din dreapta este complet auriu. Aparitia culorii galbene pe steagul propus de Fundatia “Mihai Viteazul” dovedeste lipsa unor cunostinte elementare de heraldica si nu face cinste unei asemenea organizatii. Culorile si metalele nu apar intamplator in heraldica, ele avand semnificatie simbolica, auriul reprezentand curatenie, bogatie, forta, maretie, iar verdele – libertate, imunitate, tinerete, dragoste.
Acest scut fasciat orizontal in campul din stanga il mai gasim pe dinarii de argint batuti in vremea voievodului Vladislav Vlaicu, dinari si ei batuti la Arges, dar si in sigiliul de pe privilegiul acordat negustorilor brasoveni in anul 1368 din acelasi oras Arges.
Am incercat sa inteleg de ce locuitorii Ploiestiului isi doresc atat de mult un steag al voievozilor de la Arges si cred ca am gasit o explicatie. La vremea in care la Curtea de Arges si Campulung se inaltau resedinte domnesti, se ridicau biserici impunatoare si veneau cavaleri din intreaga Europa (dovada, cavalerul Fleurs de Lys, inmormantat in aceeasi inegalabila Biserica Domneasca), orasul lor nu aparuse nici macar sub forma de sat, fiind atestat ca atare abia la 1503, iar statutul de targ a venit abia la sfarsitul secolului XVI, prin bunavointa marelui voievod al intregirii, Mihai Viteazul. Asadar, vad in gestul conducatorilor judetului Prahova, o aplecare in fata istoriei si a importantei Argesului domnesc, al Argesului regal si de ce nu, in fata Romaniei de la Arges, asa cum a denumit-o academicianul Razvan Theodorescu.
Altfel spus, domnule presedinte Mircea Cosma, or fi mai multi bani la dumneavoastra in “batatura”, dar la noi este istoria!” a declarat chestorul Camerei Deputatilor, Mircea Draghici.