Prefectul judetului Arges, Gheorghe Davidescu, a prezentat luni, 8 martie, rezultatele controlului efectuat de angajatii Prefecturii, la Calinesti. A fost vorba de un control pe probleme de fond funciar, date fiind unele sesizari primite de la cetateni din comuna. Prefectul a anuntat ca va trece la anularea unor puneri in posesie din comuna Calinesti pe care le considera ilegale, ba chiar a avertizat ca va sesiza si Parchetul pe aceasta tema.
Vanzari succesive fictive
Prefectul a aratat ca verificarile au scos la iveala faptul ca unele terenuri trecute din patrimoniul Agentiei Domeniilor Statului in cel al Primariei Calinesti ar fi ajuns la cine nu trebuia. „In 13 cazuri, terenurile au ajuns la alte persoane care nu aveau drept de proprietate asupra lor. Au fost vandute unele terenuri de 3 ori si s-a pornit de la un pret de 9.500 de lei si s-a ajuns la 350.000 de lei in numai un an si jumatate, atunci cand terenul a ajuns la cine trebuie. Au fost dezmembrate aceste suprafete de teren in 60 de loturi de 1.000 metri patrati fiecare, evident pentru a fi numai bune de construit. Daca se va dovedi ca aceste puneri in posesie au fost ilegale, atunci vom sesiza Parchetul” a declarat Gheorghe Davidescu.