Romi Becheanu, directorul SC Salubritatate 2000 SA Pitesti, va fi cel care va conduce societatea nou infiintata de Consiliul Local si numita Salpitflor Green. Este vorba de societatea care se va ocupa de salubritatea stradala si de intretinerea spatiilor verzi din municipiul Pitesti. In aceasta societate, Consiliul Local detine 95% din actiuni, in vreme ce Salubritate 2000 SA detine 5% din actiuni. Trebuie mentionat ca noua societate a luat fiinta prin externalizarea unor servicii de la Administratia Domeniului Public si va avea circa 380 de salariati.
Infiintarea noii societati a fost generata de ordonanta de urgenta a Guvernului cu privire la obligativitatea autoritatilor locale de a-si restructura activitatea si de a disponibiliza angajati. La Pitesti s-au facut resctructura pentru circa 1.200 de angajati ai administratiei publice locale. Numirea lui Becheanu trebuie sa fie insa aprobata de Consiliul Local care va primi o propunere in acest sens de la Primarie.