Primarul Pitestiului Tudor Pendiuc a gasit… dezgustatoare maniera in care niste cetateni ai Pitestiului au inteles sa protesteze pentru ca Pitestiul va ramane, cel putin pentru o luna, fara apa calda. Acesta a incercat sa transfere in plan politic faptul ca niste tineri s-au barbierit cu apa din fantana muzicala sau au facut barcute din ziare in fata Primariei Pitesti.
,,Nu ma surprinde si e dezgustatoare si nedorita acea mascarada politica pe care au incercat s-o faca unele partide in fata primariei. Au fost reprezentanti ai tineretului PNL si PDL. Mi se pare cu totul nepotrivit, pentru ca partidele lor au fost la guvernare si ce preocupare au avut, se poate constata acum. Ceea ce s-a intamplat la Pitesti, s-a intamplat si la Brasov, Focsani, Suceava, Bucuresti sau Timisoara. Iar ceea ce s-a intamplat astazi mai este dezgustator si din alt punct de vedere; n-am auzit pe nimeni sa spuna: domnule primar, cu ce va ajutam? Se incearca o mascarada politica. Acesti tineri nu cred ca sunt reprezentanti ai doctrinelor politice, ci alesi si ei in anumite feluri. In timp ce o comunitate e intr-o situatie mai dificila, ceilalti rad. Asta e mentalitatea unora dintre politicienii nostri!” a declarat primarul Tudor Pendiuc.
Domnule primar, ce ziceti de niste scuze?…
Ce-i drept, la respectivul protest au participat tineri din organizatiile de tineret ale PNL si PDL, insa au fost si alte persoane neimplicate politic si care au venit sa-si exprime nemultumirea la adresa oamenilor politici, cei care se fac vinovati de situatia de fata. Si ma refer si la acei politicieni care au format guvernele alea incompetente din 2000 incoace la care facea apel inclusiv primarul Tudor Pendiuc, si la cei din Consiliul Local Pitesti, care au permis atata timp ca Termoficarea sa acumuleze datorii imense.
Pe de alta parte, il rugam pe domnul primar sa-si aminteasca de anii in care consilierii locali ai PNL si PDL (fostul PD) au facut scandal pe subiectul Termoficarii, au venit cu solutii si au cerut sa se stopeze odata cu acumularea inconstienta si iresponsabila de datorii. Faptul ca tineri din aceste partide s-au aflat astazi printre putinii protestatari poate ca este pe deplin justificat, iar primarul Tudor Pendiuc ar trebui nu sa se simta scarbit sau dezgustat, ci sa-si ceara scuze nu doar fata de ei, ci fata de toti cetatenii Pitestiului care vor suferi in aceasta luna (speram sa fie doar o luna, desi e prea mult si atat!).
Suntem perfect de acord cu domnul primar in ceea ce priveste faptul ca diferenta dintre costul de productie si cel de livrare catre populatie a gigacaloriei a dus la acumularea acestor datorii imense, aproape ca nici nu am mai aduce vorba de contractele dubioase ale Termoficarii, nici de scandalurile cu teava lui Sofianu si nici de suspiciunile ca prin Termoficare s-ar fi scurs bani catre sustinerea financiara a campaniilor electorale. Dar, revin cu aceeasi obsedanta intrebare: de ce nu s-au luat masuri pana acum?!!! Sunt ani si ani de zile in care Termoficarea a acumulat orbeste datorii, s-a complacut in aceasta situatie cu buna stiinta. Sunt ani si ani de zile in care managerilor Termoficarii li s-au cerut situatiile detaliate cu privire la starea societatii, iar acestia se faceau fie ca uita, fie veneau cu doua foi absolut neconcludente. Sunt ani si ani de zile in care opozitia din Consiliul Local a tipat de i s-a intors gura la spate.
Acestea sunt lucruri peste care pitestenii care nu mai beneficiaza nici macar de un minimum de civilizatie nu au cum sa treaca asa usor cu vederea. Pentru ca banii lor sunt gestionati in bataie de joc, si de cei de la nivel central, si de cei de la nivel local! Iar pentru asta, administratia publica locala ar trebui sa-si ceara scuze, chiar daca scuzele nu tin loc de apa calda nici macar pentru o luna.
P.S.: Ascultati Balada apei calde, videoclip special realizat de echipa Bitpress.ro pentru a… eterniza lunile in care vom face cu totii baie la copaie!