Sambata trecuta, primarul Pitestiului, Tudor Pendiuc a participat la o conferinta internationala, la Viena, o conferinta avand ca tema criza economica si influentele ei asupra tarilor din Uniunea Europeana. La aceasta conferinta au participat personalitati de prima marime din Austria, oameni de administratie, finantisti…
Impresionat de tinuta evenimentului, primarul Pendiuc a solicitat Institutului Regiunilor Europei sa se organizeze si in Romania o asemenea actiune, la care sa participe in primul rand guvernantii si reprezentantii administratiilor locale si judetene. Primarul Pendiuc a prezentat presei mesajele care au fost lansate de catre elita finantistilor din Europa si concluziile la care au ajuns acestia, pe baza subiectului crizei mondiale. „Aceasta criza este una a increderii in banci, in institutiile si autoritatile statului – a fost o concluzie unanim acceptata. S-au mai lansat si alte concluzii precum: efectele crizei in Europa sunt mult mai mari decat au apreciat specialistii anul trecut; fara o reforma eficienta aplicata imediat, efectele crizei vor fi mult mai mari decat daca n-am face-o deloc; trebuie reduse taxele pentru a incuraja consumul; fondurile de pensii nu ar trebui folosite pentru a scoate profit, ceea ce se intampla in momentul de fata; in stoparea crizei, foarte importanta este colaborarea dintre autoritatile nationale si locale, intrucat factorul local trebuie sa fie proiectia factorului legislativ de la nivel national” a declarat primarul Pendiuc.
Dupa conferinta pe teme economice, a urmat si un bal in stilul celor care au facut celebra Viena. Un bal la care, spre uimirea primarului Pendiuc, nu s-au cantat… manele. Intelegem ca romii au mancat lebedele din Viena, dar pana la a te mira ca la celebrele baluri vieneze nu sunt manele, parca e cale lunga… „Dupa eveniment, a fost organizat un bal la care am participat. Au venit toate personalitatile culturale si administrative din Viena si Austria. Eu am stat pana la ora 12.00. Au venit nu cu muzica ce sparge timpanul, nu cu manele, ci totul in stil vienez, cu muzica de Mozart… O alta cultura a distractiei” a declarat primarul.