121
Recent a fost semnat studiul de oportunitate pentru realizarea unui spital nou, la Pitești. Proiect susținut de PNL, acesta a fost întâmpinat cu destul de multă reticență de către administrația locală și cea județeană și asta pentru că practica a demonstrat că, în ultimii 30 de ani, România n-a fost capabilă să realizeze astfel de investiții. Excepțiile sunt de numărat pe degete, una dintre ele fiind la Mioveni, iar cealaltă – privată, realizată cu bani din donații. Nu este ușor de ridicat un spital, dar după 30 de ani este cam obligatoriu, cel puțin la Pitești, aici unde infrastructura spitalicească este îmbătrânită, iar clădirea Spitalului Județean colcăie de nosocomiale. Și parlamentarul PSD Remus Mihalcea, medic de profesie, susține că o clădire nouă este mai mult decât necesară. În opinia sa, este nevoie de o clădire nouă în care să fie relocate secțiile și personalul de la ,,Județean”.
- ,,Din punctul meu de vedere, este nevoie de infrastructură nouă pentru Argeș, pentru Pitești. Dacă vrem să-l numim spital municipal, nu e nicio problemă. Pe mine nu mă interesează că se numește <județean> sau <municipal>. Avem nevoie de un singur spital care să răspundă normelor actuale din punct de vedere al circuitelor și al dotărilor.
- Avem exemplul spitalului Mioveni, care are nevoie de o perioadă de maturizare până la momentul în care nu se va mai confrunta cu deficitul de personal. Au acoperit foarte mult în ultimii doi ani, dar mai au câteva specialități de acoperit în totalitate.
- Personal, dacă mâine aș fi ministru al Sănătății, aș face un spital nou în Pitești. Nu m-ar interesa cum se numește, l-aș dezafecta pe cel vechi și aș muta întreg personalul aici. Ne trebuie un spital dimensionat pe nevoile actuale. Un spital de urgență trebuie să fie mult mai compact, întrucât noi stăm foarte bine pe orizontală cu asigurarea serviciilor medicale. Avem spital la Câmpulung, la Curtea de Argeș, la Mioveni, la Costești, la Călinești. Spitalul de Pediatrie arată foarte bine, a fost renovat, are un bloc operator foarte bun.” a declarat deputatul Remus Mihalcea.