Un puternic scandal a izbucnit in aceasta saptamana in comuna Vedea, protagonisti fiind primarul Nicolae Dochinoiu (PDL) si viceprimarul Elena Ionica (PRM). Scandalul s-a soldat si cu o plangere penala formulata de Elena Ionica impotriva primarului si a unui reprezentant al unei societati pe care ii acuza ca ar fi dezafectat, fara aprobare, fiare din grajdurile de la fostul IAS din Vata. Primarul respinge acuzatiile si spune ca exista o hotarare a Consiliului Local in acest sens, in timp ce Ionica afirma ca nu exista nicio decizie in acest sens.
„Parca erau artificii”
Conflictul a izbucnit luni seara. Viceprimarita sustine ca, in vreme ce se indrepta spre casa, a observat in zona grajdurilor de la fostul IAS o serie de lumini si chiar ceva ce pareau a fi artificii. Cand s-a apropiat, a vazut ca in zona erau cam 25 de persoane care lucrau de zor la dezafectarea unor instalatii, prezente fiind la fata locului si masini si utilaje grele.
„I-am intrebat ce fac acolo si mi-au spus ca au aprobarea primarului. Am vorbit la telefon cu primarul si mi-a spus ca nu e treaba mea. Erau acolo numai masini de lux, si un buldoexcavator al Primariei… au luat traverse de cale ferata, cantar, porti – peste 10 tone de fier. Le-am spus ca este domeniul public si ca nu au ce cauta acolo, mai ales ca nu exista nicio dispozitie sau hotarare a Consiliului de dezafectare a instalatiilor”, ne-a declarat Elena Ionica.
A doua zi, marti, viceprimarul a facut plangere la Parchet impotriva primarului si a reprezentantului firmei care dezafecta instalatiile.
„Imi platesc curentul la Primarie”
Primarul Nicolae Dochinoiu respinge insa acuzatiile viceprimarului. „Nu am facut si nu fac afaceri. Exista hotarare a Consiliului Local privind dezafectarea acelor grajduri. Erau fiare vechi care oricum dispareau, le-ar fi furat unii, altii. Asa, am obtinut 50-60 de milioane de lei vechi cu care imi platesc curentul la Primarie si alte cheltuieli. Acolo erau grajduri din care s-a tot furat, se praduia, asa ca a fost pur si simplu o actiune de a mai face ceva cu fiarele, sa ne aduca niste bani la Primarie”, ne-a declarat primarul din comuna Vedea.