Incepand de joi, 11 noiembrie, se desfasoara la Pitesti, la Primarie, Adunarea Generala a Secretarilor de Municipii din Romania. Presedinte al acestui organism este Iosiv Cerbureanu, secretarul Primariei Pitesti. La eveniment a fost prezent si Andras Szakal, presedintele Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, acesta avand rang de secretar de stat.
Cu aceasta ocazie au fost discutate mai multe probleme specifice activitatii de secretar de municipiu, dar si probleme foarte aplicate cum ar fi salarizarea in sectorul bugetar care a ajuns sa alunge angajatii. „Mai putem vorbi de functionarii publici ca despre un corp de elita cu asemenea salarii? Hai sa fim seriosi!”, a subliniat secretarul Primariei Bacau, Relu Popoviciu. Secretarii au solicitat conducerii Agentiei Nationale ca functia de secretar de localitate sa nu fie politizata, dorind in acelasi timp si o protectie mai mare in conditiile in care Directia Nationala Anticoruptie a luat la puricat administratia locala.
„Noi raspundem pentru viza de legalitate, asa ca trebuie sa fim mai mult protejati din acest punct de vedere”, a spus un secretar.
„Nu ar trebui sa mai vedem primari care sa mearga la DNA cu secretari si contabili de mana, fiecare trebuie sa fie responsabil. Pe de alta parte, functionarul public nu se opune, el trebuie sa incerce ca toate actiunile institutiei in care lucreaza sa fie puse in legalitate”, a spus Szakal.