In conditiile in care Guvernul se chinuieste sa gaseasca fonduri pentru peticirea drumului – cica – national Pitesti – Campulung Muscel, un consilier local al PDL Mioveni doreste de la Executiv punerea in practica a unor proiecte care par pur si simplu de nerealizat.
Constantin Iordan, seful PDL Mioveni, considera ca acelasi drum national trebuie sa asigure fluenta traficului si din punct de vedere al trecerilor la nivel cu calea ferata, motiv pentru care propune realizarea unor pasaje rutiere pe acest tronson de drum. Lucru care pare imposibil daca ne gandim la „praful” care s-a asternut in tara din punct de vedere al crizei economice.
„Viata are prioritate”. Iar pasajele costa…
Iordan supune atentiei specialistilor si o serie de solutii care sa duca la cresterea sigurantei in trafic, reducerea poluarii si eliminarea starii de nervozitate in randurile soferilor. „Sa ne imaginam ce ar insemna drumul Pitesti – Campulung fara nicio bariera, cu pasaje supra sau subterane si eventual cu trei benzi de circulatie care sa permita depasirea in zonele aglomerate. Prioritatile ar fi sa se construiasca pasaje: a) unde exista semnalizare decat prin crucea Sf.Andrei; b) unde sunt montate bariere; c) unde sunt montate semibariere; d) unde exista semnalizare acustica sau vizuala. In judetul Arges prioritar ar fi drumul Pitesti – Campulung. Resursele financiare ar putea fi atrase din fonduri europene, fonduri guvernamentale, fonduri judetene sau locale si, de ce nu, poate fiecare participant la trafic ar accepta sa contribuie cu o suma modica la rezolvarea acestei probleme daca ar avea garantia ca traficul s-ar fluidiza si nu ar mai fi nevoiti sa astepte la bariere, iar viata celor care sunt predispusi sa incalce regulile de circulatie ar fi salvata! Viata are prioritate!” a declarat Constantin Iordan.