Joia aceasta a avut loc sedinta ordinara a Consiliului Local al municipiului Pitesti, o sedinta care s-a dovedit a fi mult mai agitata decat se astepta multa lume. Motivul? Proiectul de hotarare privind infiintarea unui nou club sportiv municipal care sa finanteze mai multe ramuri, cum ar fi handbal, baschet, volei. Proiectul a starnit o adevarata furtuna, insa.
Vorbe grele
Proiectul cu pricina a fost primul pe ordinea de zi, dar a generat discutii care au durat mai bine de o ora. Stefan Ciocanel, consilier local din partea PDL, a ridicat problema utilitatii acestui club, in conditiile in care exista deja unul similar, dar care este in subordinea Agentiei Nationale pentru Sport. Tudor Pendiuc, primarul municipiului Pitesti, i-a raspuns consilierului ca este nevoie de acest nou club deoarece prin vechiul club nu se pot finanta salariile jucatorilor. Primarul a fost deranjat de unele afirmatii ale alesilor PDL, raspunzandu-le ca acest club nu este al sau si ca actuala putere a doborat la pamant sportul. „Ce facem? Desfiintam echipa? Credeti ca iau echipa la mine acasa? M-am zbatut ca aceasta echipa de baschet sa existe si este una din putinele in competitii nationale. Echipa moare daca nu ne implicam!”, a spus primarul.
Au urmat dezbateri aprinse intre Mariean Neacsu, consilier PDL si Dumitru Tudosoiu, consilier PSD, cei doi aruncandu-si vorbe grele. „Sunteti profesor de tumbe!”, a spus Neacsu, facand referire la faptul ca Tudosoiu este profesor de sport. „Eu sunt de doua ori campion national cu echipa de baschet de la «Bratianu». Dumneavoastra la ce sunteti campion national?”, a intrebat, retoric, Tudosoiu.
La sedinta au fost prezenti si Sorin Caprarescu, antrenorul echipei de baschet si directorul Clubului Sportiv Municipal, Sergiu Driga. Primul a spus ca situatia echipei este disperata, al doilea ca nu intelege de ce trebuie sa se infiinteze un nou club, acuzand municipalitatea ca se ocupa mai mult de baschet.
In cele din urma, proiectul a fost votat in forma propusa de municipalitate.