Fostul director al Directiei Silvice, Valeriu Jinga a dat astazi o grea si naucitoare lovitura presei: s-a inregistrat singur in timpul conferintei, pentru ca jurnalistii astia rau-intentionati sa nu mai scrie altceva decat ceea ce iese pe gura stimabilului liberal. Va dati seama ca intr-o asemenea situatie presa argeseana va da faliment in corpore, in lipsa posibilitatii de a-l denigra, a-l calomnia si a pune in gura lui Jinga alte cuvinte decat cele enuntate de el.
Ne-am resemnat, asadar, cu riscul ca articolele noastre sa nu mai fie la fel de savuroase si de interesante in lipsa… minciunilor si dezinformarilor cu care va obisnuisem. Asta este, acum suntem nevoiti sa va spunem adevarul, intrucat domnul Jinga ne-a inregistrat pe toti, nu mai putem unul sa miscam in front, sa punem un cuvant sau vreo virgula din burta. Si cum subiectul dezbatut – cel despre retrocedarea Padurii Trivale – este unul ,,sensibil pana la oribil” pentru domnul ex-director, nu ne vom abate nici noi din… litera si legea reportofonului.
Jinga arunca vina in curtea Comisiei Locale si a cele judetene de fond funciar
Asadar, dragi cititori, aflati ca in tot acest scandal in urma caruia suprafete importante din padurea Trivale au fost retrocedate, singura care se face vinovata este Legea. Sau Legile. Vreo trei la numar, care reglementeaza proprietatea si modul de retrocedare al acesteia. Legi care sunt imperfecte, care lasa loc la interpretari, dar care trebuie respectate, pentru ca unde-i lege, nu-i tocmeala! Plus de asta, au existat niste comisii locale si niste comisii judetene care au validat respectivele retrocedari. ,,Potrivit Legii 247, Comisia locala de fond funciar propune Comisiei Judetene o lista de persoane ce urmeaza sa fie validata. Comisia Judeteana valideaza, apoi dosarul se intoarce la Comisia Locala care il inainteaza Directiei Silvice pentru aviz. Asa am procedat, nu mi-am depasit atributiile si cu toate astea am problemele pe care le vedeti” a declarat astazi Valeriu Jinga, dovedind fara niciun dubiu, si dublat de reportofon, ca nici usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase.
Administratia locala arata cu degetul catre Jinga
Dar sa facem o mica paranteza si sa vedem ce spun si celelalte doua parti. Secretarul general al Primariei Pitesti, Iosiv Cerbureanu a declarat, tot astazi, in contul Comisiei Locale de Fond Funciar: ,,Directia Silvica e administratorul padurii, n-avem noi, Comisia Locala si nici Comisia Judeteana, nicio vina. Avem hotarari judecatoresti pe care trebuie sa le respectam. Toti cei care au luat padurea au avut acte.”
Prefectul arunca responsabilitatea la Comisia Locala si Directia Silvica
La randul sau, prefectul Marcel Proca declara la inceputul saptamanii: ,,Comisia Judeteana de Fond Funciar nu are prerogative de a pune in posesie pe un anumit amplasament, ci, pe baza documentatiei, valideaza o suprafata pe care Comisia Locala si celelalte organe asigura punerea in posesie. Comisia Judeteana a validat o anumita suprafata pe municipiul Pitesti. Mai departe, modul in care s-au numit proprietarii pe amplasamente, tine de competenta organelor locale si a Directiei Silvice.”
Ce deducem din declaratiile celor trei? Ca nimeni, dar absolut nimeni nu se face vinovat, fiecare aratand cu degetul catre gradina celuilalt, iar cel mai nevinovat dintre toti este Valeriu Jinga, intrucat are reportofon.
Lege facuta de politicieni, pentru politicieni
Probabil ca un subiect de o gravitate atat de mare nu ar trebui luat in bascalie, dar va spunem, cu sinceritate, ca am ramas de-a dreptul descumpaniti si scarbiti asistand, zilele acestea, la un spectacol de-a dreptul jalnic, urmarind reprezentantii administratiei locale sau judetene dand din colt in colt, aruncand vina unii in carca altora. Valeriu Jinga a recunoscut astazi, dublat de reportofon, ca din 1990 exista un proiect de transformare a Padurii Trivale in parc natural, ceea ce ar fi impiedicat orice fel de retrocedare. De atunci si pana acum, desi a existat… bunavointa din partea tuturor, de la primari, pana la prefect si directori de directii, nu s-a reusit acest lucru. Dar oamenii s-au chinuit, au facut demersuri, s-au dat peste cap numai ei stiu cum, caci noi, presa, nu am simtit nimic in acest sens. Si, ca si cum nu ar fi fost de ajuns, Legea asta haina, imperfecta si viciata, pogorata de la Sfantul Duh cu porunca sa nu fie modificata, i-a lasat pe pitesteni fara padure.
Pe la finele mandatului, Jinga a avut o strafulgerare, tot in urma unui scandal de defrisare care a ajuns si in presa centrala. Acesta a venit in fata presei spunand cum va face demersurile pentru a transforma padurea in parc natural. Prea tarziu, o buna parte din ea fusese retrocedata, fireste, fara stirea sa. Ca daca ar fi stiut… nici peste cadavrul sau nu s-ar fi intamplat asa ceva. Ar fi iesit in presa si primarii localitatilor care au (sau au avut) in proprietate padurea, si directorul Directiei Silvice, si prefectul, ar fi facut cu totii scandal, s-ar fi legat cu lanturi de Padurea Trivale, ar fi incercat, prin parlamentari, sa modifice legea acolo unde aceasta lasa loc la abuzuri si actioneaza impotriva interesului public. Dar niciunul nu a stiut, fir-ar! Altfel ar fi tras un semnal de alarma inca de la prima crenguta retrocedata din padurea pitestenilor.
Prefer sa ma opresc aici, intrucat ma incearca un mare sentiment al inutilitatii, ca si ziarist. Pentru ca stiu ca nimic nu se va schimba in urma numeroaselor articole pe care le-a scris intreaga presa argeseana si nationala iar dumneavoastra, cetatenii pentru care consumam tusul si energia de pomana, sunteti prea ocupati cu grija zilei de maine pentru a va mai lua pozitie si in privinta Pitestiului pe care maine il veti lasa copiilor si nepotilor.